Breaking News

Breaking News

Președintele Adrian Țuțuianu, despre doi candidați de forță

Noi 23, 2012

Apoi, am urmărit-o în activitatea de şef al Autorităţii Naţionale de Protecţie a Consumatorilor, în mandatul domnului Adrian Năstase din perioada 2000-2004. Am participat împreună la activităţi de campanie electorală, cu ocazia alegerilor europarlamentare, moment în care doamna Rovana Plumb a venit ca membru în Organizaţia Partidului Social Democrat din judeţul Dâmboviţa. Am putut constata, cu ocazia deplasărilor pe care le-am făcut la Bruxelles, că este un lider politic respectat în Parlamentul European, în Grupul Socialiştilor Europeni, că are o înţelegere profundă şi corectă a mecanismelor europene şi consider ca fiind foarte potrivită numirea domniei sale în funcţia de ministru al Mediului şi Pădurilor. În cele aproape cinci luni de mandat la Consiliul Judeţean, am avut un sprijin permanent din partea doamnei Rovana Plumb care a susţinut şi în Guvern, precum şi la alte autorităţi centrale, problemele judeţului Dâmboviţa. Sunt convins că doamna Rovana Plumb va câştiga Colegiul cu un scor de excepţie, deoarece este receptată pozitiv de oameni, ştie să se facă apropiată de ei, arată tuturor că este puternică şi oamenii au încredere că prezenţa sa în Guvern va însemna o şansă în plus pentru dezvoltarea acestui judeţ. Doamna Rovana Plumb s-a implicat în promovarea proiectelor primarilor din judeţ şi, recent, prin Consiliul Tehnic şi Economic al Ministerului Mediului şi Pădurilor au fost aprobate proiecte pentru introducerea reţelelor de apă şi canalizare în trei localităţi din judeţ – Buciumeni, Pietroşiţa şi Dragomireşti. Sunt peste 25 de localităţi care au depus la Ministerul Mediului proiecte cu finanţare europeană din Fondul de Mediu sau alte surse de finanţare. Sunt convins că, în anii următori, aceste proiecte vor fi sprijinite. Am de asemenea convingerea că, într-un timp foarte scurt, vor fi rezolvate şi problemele care ţin de proiectele Companiei de Apă Dâmboviţa, pentru oraşele Titu şi Găeşti, proiecte puse în pericol de modul în care fosta conducere a Consiliului Judeţean Dâmboviţa a derulat procedurile de achiziţie publică.

Adrian Țuțuianu: Leonardo Badea are calitățile necesare pentru a conduce cel puțin trei comisii de specialitate ale Senatului

Leonardo Badea face parte din generaţia de lideri politici tineri, dar care a acumulat experienţă profesională şi politică foarte bună. Leonardo Badea a fost cel mai tânăr decan al unei Facultăţi de Ştiinţe Economice din ţară. La 36 de ani a fost desemnat prorector al Universităţii Valahia din Târgovişte. A scris cărţi, tratate, monografii. Este un specialist respectat în lumea financiar bancară. Sub aspect politic, din anul 2000, este consilier judeţean, iar din iunie 2012 este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Mi-aş fi dorit ca Leonardo Badea să rămână în echipa de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Experienţa sa în materie bugetară, fiscală şi bancară fiind deosebit de utilă pentru o instituţie cu probleme financiare dificile. A prelevat însă nevoia de înlocuire şi întinerire a echipei de candidaţi ai Partidului Social Democrat, dar sunt sigur că va fi un senator foarte bun. Are toate calităţile necesare pentru a conduce cel puţin trei comisii de specialitate ale Senatului – Comisia pentru Învăţământ, Cultură, Comisia pentru privatizare şi Administrare a Activelor Statului, Comisia de Buget Finanţe. Mă bazez pe Badea Leonardo şi în efortul de întinerire şi refacere internă al Organizaţiei PSD Dâmboviţa.

Politică

Despre autor

Informatie in curs de actualizare