Breaking News

EXPLOZIV! Legăturile periculoase ale lui Neculaescu în Primăria TÂRGOVISTE! Vezi în curând pe cine va nenoroci personajul nostru combinator!!

S-au îmbogăţit pe spinarea ţărănilor amărăţi

Noi 15, 2012

Sunt ani de zile de când aşa-zişii comercianţi, care-şi fac veacul în pieţele agroalimentare, se îmbogăţesc pe spinarea ţăranilor, în special a producătorilor de legume şi fructe, dar şi a cumpărătorilor. În fapt, sunt speculanţi în toată regula, care cumpără ieftin şi vând de două-trei ori mai scump, câştigând destul pentru a se pune la adăpost de lege, în cârdăşie cu slujbaşi ai statului, dar de aceeaşi teapă.
O faună pestriţă care a pus stăpânire pe perimetrele cu vad comercial, adevărate carteluri care dictează preţurile după cum le convine.
Ei bine, această situaţie aberantă, cu pieţe în care truditorii pământului sunt trataţi mai rău decât pe vremea CAP-urilor, este pe cale să înceteze. Concret, Guvernul Ponta a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care se stabileşte că, pe tarabele din cadrul pieţelor agroalimentare, va fi permisă comercializarea legumelor şi fructelor proaspete exclusiv de către producătorii agricoli persoane fizice şi numai a produselor producţie proprie.
Persoanele juridice vor putea vinde legume şi fructe proaspete, dar numai în spaţii individuale, delimitate distinct şi dotate cu case de marcat.
Calitatea de producător va fi dovedită cu carnetul de producător avizat de primărie şi asociaţia de profil, care va include elemente de securizare, dar şi date despre suprafaţa lucrată, structura culturilor şi producţiile estimate. Vânzarea pe tarabe a altor produse decât cele autohtone va fi sancţionată cu amenzi de până la 3.000 de lei. În cazul persoanelor juridice, pentru contravenţiile la acest act normativ amenzile sunt cuprinse între 3.000 – 5.000 lei, iar sancţiunile cele mai drastice – amenzi între 10.000 – 20.000 lei – sunt „rezervate” administratorilor obişnuiţi să-şi facă de cap, să se comporte ca vătafii pe moşie.
Despre această iniţiativă legislativă, fie că am cerut părerea unor legumicultori din Băleni, fie că am discutat cu pomicultori de pe Valea Dâmboviţei, răspunsurile au fost aceleaşi.
Oamenii simt că, în sfârşit, le ia cineva apărarea, că îşi vor putea recăpăta locul cuvenit în pieţe, unde să ceară un preţ cinstit, corect şi pentru ei şi pentru cumpărători.
Pentru o opinie mai aplicată ne-am adresat domnului Florin Istrate, vicepreşedinte al Federaţiei Agrostar şi preşedinte al Asociaţiei de producători Valea Florilor.
„Este un proiect care nu poate decât să ne bucure. Aşteptăm de mult o asemenea lege. Guvernul Ponta merită toată aprecierea pentru că, iată, face paşi concreţi împotriva mafiei pieţelor, pentru a scoate la lumină afaceri de multe miliarde, pentru care nu s-a plătit un leu impozit. Sigur, mai este loc de discuţii şi, ca reprezentanţi ai producătorilor, vom face câteva propuneri. Avem în vedere producătorii care au devenit persoane juridice sau au înfiinţat întreprinderi individuale pentru a putea accesa fonduri europene. În pieţe trebuie să fie loc şi pentru aceştia, dar şi pentru grupurile de producători. Repet, iniţiativa este binevenită şi poate corecta nedreptatea de până acum. Pentru că fără producători autentici la tarabe nu vor fi nici preţuri accesibile şi nici abundenţă de legume şi fructe de calitate”.
Nu mai rămâne decât să intre în vigoare această hotărâre de guvern ca să se termine cu intermediarii şi evaziunea, iar ţăranii să revină în pieţe, să nu-şi mai vândă marfa pe marginea drumurilor!

Mădălina Bogdan

Local

Despre autor

Informatie in curs de actualizare