Breaking News

EXPLOZIV! Legăturile periculoase ale lui Neculaescu în Primăria TÂRGOVISTE! Vezi în curând pe cine va nenoroci personajul nostru combinator!!

Miliarde risipite pe aleea …banilor pierduţi

Dec 11, 2012

Unul dintre primele tunuri marca Boriga, dat mai pe la începuturile carierei sale de primar, pentru târgovişteni o promisiune care se transformă în ţeapă între atâtea altele, este legat de ceea ce, cu foarte multă îngăduinţă, numim parcul Mihai Bravu. Un proiect controversat şi contestat încă din start, atâta vreme cât parcurile consacrate ale oraşului erau şi sunt în suferinţă iar spaţiile verzi sunt, în majoritate, ori devastate ori înţelenite.

În ciuda criticilor, primarul Boriga şi consiliul local, dominat pe atunci de membri PDL, au propus şi adoptat HCL privind aprobarea derulării Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin înfiinţarea de spaţii verzi în localităţi.

Asta se întâmpla la 31 ianuarie 2008 iar proiectul iniţial se referea la amenajarea unei suprafeţe de aproximativ cinci hectare, situată pe malul drept al Ialomiţei, între podurile de la Teiş şi Mihai Bravu. În proiectul iniţial, aprobat prin HCL nr. 2 din ianuarie 2008, erau prevăzute regularizarea cursului iazului Morilor, incluzând betonarea fundului, taaluzare şi înierbarea malurilor, amenajarea unei alei compuse, pentru pietoni şi biciclişti, plus câteva obiective punctuale: amenajarea a două yone de agrement, cu plajă, locuri de joacă, spaţiu pentru grătar şi spaţiu pentru o unitate de alimentaţie publică. Bineînţeles, proiectul a inclus şi iluminat public, instalarea băncilor şi măsuţelor, plantarea de arbori şi arbuşti ornamentali.

Totul la 1,945 milioane lei noi, adică aproape 20 miliarde vechi, din care mai bine de trei sferturi bani de la Ministerul mediuluo şi 445 milioane de la bugetul local.

Câteva luni mai târziu, mai precis pe 11 noiembrie 2008, a fost semnat şi contractul de finanţare, însă pentru numai 1,034 milioane de lei, din care 25 % contribuţia Consiliului Local Târgovişte.

Una s-a vorbit, alta a ieşit!

Cu o alocaţie redusă aproape la jumătate, din proiect au început să dispară, rând pe rând, amenajările care ar fi trebuit să confere respectivei fâşii de teren o oarecare atractivitate pentru târgovişteni: plaja, spaţiul pentru alimentaţia publică, amenajarea Iazului Morilor, spaţiul pentru picnic.

Au rămas numai aleea pietonală, două locuri de joacă sărăcăcioase, câteva bănci şi, ici-colo, câte un stâlp de iluminat.

Mult înainte de promenadă a izbucnit scandalul

Situat într-o zonă mai puţin accesibilă şi fără nicio atractivitate, Parcul Mihai Bravu n-a fost asaltat de amatori de plimbări, dimpotrivă, a rămas mai tot timpul pustiu. Slabele dotări au fost rapid vandalizate deşi ani de zile a fost patrulat de poliţişti comunitari care, cu siguranţă, ar fi putut executa alte misiuni, cu adevărat utile târgoviştenilor. La modul în care s-a lucrat şi au fost făcute achiziţiile publice, scandalul n-a mai surprins pe nimeni: un prăpădit de coş de gunoi costase 6,2 milioane lei iar pentru fiecare toaletă ecologică s-au plătit 78 milioane, de trei-patru ori mai mult decât preţul corect. Aproape un miliard ar fi costat sistemul de irigat şi tot aşa. O grămadă de bani pentru a alee pe care nu circulă nimeni. Dar ce mai conta, atâta timp cât primarul Boriga a mai bifat o realizare şi, implicit, a mai intrat ceva mărunţiş în puşculiţa PDL-istă ?

O felie din parc s-a surpat în albia Ialomiţei

De parcă n-ar fi fost de ajuns atâţia bani cheltuiţi fără niciun folos, pe timp de criză, când mulţi târgovişteni nu aveau ce pune pe masă, o viitură mai puternică pe râul Ialomiţa aproape că a pus cruce măreţei realizări portocalii. Terasa din nordul amenajării a fost erodată de ape şi s-a surpat pe o lungime destul de însemnată, existând pericolul real ca puţinii vizitatori să ajungă, din neatenţie, în apele râului Ialomiţa. Remediul? Boriga mai vrea să îngroape aici încă 35 de miliarde, pentru consolidarea malurilor şi contribuţia aferentă la puşculiţa despre care vorbeam mai devreme.

Dezvăluiri, Local

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:, , , ,