Breaking News

Breaking News

Tudorel Chiţulescu, de unde a început şi unde a ajuns

Dec 31, 2012

În ’89 m-am însurat, în 90 am rămas șomer. M-am văzut un om ruinat. Pe timpul lui Ceaușescu să fii șomer era echivalentul pușcăriașului, dezertorului, un om fără căpătâi. Norocul meu a fost că un timp am trăit din veniturile soției. O șansă a fost faptul că mi-am cumpărat un Aro cu banii din nuntă. La noi se făcea transport de fructe către București și am cumpărat un Aro să îmi rotunjesc veniturile cu acea mașină și mașina aia ne-a ținut să nu murim de foame. Pentru o mie de lei am fost și până în Belgrad. După ce a început războiul, mă uitam că trăgeau ăștia cu puștile în toate părțile și răsturnau mașini și, pe timpul când făceam transporturi, am cărat și suc la mare, la Eforie Nord. Vindeam suc chiar sub un dud mare din piața Eforie Sud. Alături de mine a venit o mașină de Bistrița care vindea pufarine. Aşa mi-a venit ideea și am cărat pufarine de la Cluj, de la fabrica mamă și le vindeam în București. Apoi, m-am gândit că era mai bine să fabric eu, numai că nu aveam acces și am cules câteva informații de la muncitorii care mă ajutau la încărcat ca să-mi dau seama și să am cât de cât o idee. În ’92, m-am apucat să construiesc instalația de pufarine într-o casă închiriată pe Pârvan Popescu. Deja strânsesem câțiva bănișori din cursele mele. Nu am avut bani să fac comerț și a trebuit să fac numai transporturi. Pe parcursul unui an întreg am cheltuit toți banii, tot ce strânsesem eu, nu știu câte încercări am putut să fac, tone de arpacaș și de grâu am încercat și nu îmi ieșeau. Când mi-a înflorit jumătate din grâu am stat o lună de zile nemișcat la aparat ca să-mi dau seama de ce au înflorit, iar lucrul acesta îl știu și astăzi și nu știe nimeni din firmă, numai dacă au mișcat ceva. În decembrie spre martie ’93, am avut primii cinci angajați. numai că i-am avut pe o altă firmă pe care o făcusem pentru transport și micul meu comerț pe care îl desfășuram. Am dezvoltat destul de repede afacerea și, în septembrie ’93, am cumpărat terenul de aici. Am căutat cea mai mică bucată. Era 2000 de metri și am găsit proprietarul, l-am întrebat cât vrea pe teren, inflația deja începuse să crească-și mi-a zis vreau 10 milioane. I-am zis zece milioane îţi dau, dar nu am decât două, ți le dau acum și până la Crăciun diferența. Atunci nu îi era teamă omului că îi tragi țeapă pentru că era lumea mult mai cinstită. În primăvara lui ’94, am mers la o firmă de contrucții și am întrebat vrei să îmi faci o clădire și m-a întrebat câți bani am. Am zis: „n-am adunat decât zece milioane’. I le-am dat și am spus construiești de ei cât poți. De 10 milioane mi-a pus niște balastru prin curte și mi-a făcut organizare de șantier și acum dacă am construit o altă clădire trebuia să facem și o firmă nouă și era perioada aia de 5 ani scutire de impozit și am făcut firmă nouă ca să beneficiez de scutire de impozit pe profit pe 5 ani și așa am demarat lucrările aici. În ’94 am construit clădirea, iar în ’95 deja funcționa în noua clădire.

Aţi produs o gamă mai largă de produse, dar, până la urmă, v-aţi axat pe sectoarele productive rentabile. Cum a devenit pufarinul produsul de suflet?

M-am oprit la turtă dulce și pufarine pentru că, din 2007, s-au impus alte norme europene unde trebuia să îndeplinim anumite standarde de spațiu și de folosire a spațiului. Sunt mulțumit de ele și pot să spun că, la ora actuală le stăpânesc.
ținând cont că eu fabric niște produse ieftine. O pungă de pufarine este 50 de bani, iar un kilogram de turtă 5 lei, dar cifra de afaceri este suficientă cât să acopere cheltuielile, iar eu mă declar mulțumit că nu am asociați.
În ’94, am depus documentația pentru instalația mea de pufarine, am obținut de la OSIM brevet de invenție și mi-a spus da conceptul tău este cu 20 de ani peste cel al Clujului. Nu am făcut brevetul pentru foloase, ci ca să mă pot apăra cu el de Cluj, să nu spună că am furat invenția, cât și de o eventuală concurență care ar fi putut pune monopol pe produse. Așa am gândit atunci și mă mândresc cu brevetul meu, pentru că este o diplomă greu de obținut. Acceptul mi-a venit după un an, iar brevetul după 4 ani. Așa că pufarinul a devenit produsul meu de suflet, nu m-a lăsat niciodată și tot ce vedeți este construit din pufarin. Am încercat pe parcurs multe alte produse pentru care nu am putut să desfac o piață. poate nu am avut răbdarea necesară, dar atâta timp cțt câștigam din pufarine, mă raportam la ele. Am făcut și paste făinoase într-o vreme și am aparatura și acum. Decât apăs butoanele și a pornit. Este sala pregătită, dar n-am mai fabricat de 12 ani, pentru că am gândit că vor vinde și alți oameni. Pot să obțin un produs care să aducă un profit mai mare și așa am ajuns la turtă dulce. Am făcut turtă dulce cu aparatură confecționată de mine. Am aici un mic atelier de întreținere cu strung, freză, aparat de sudură, de găurit. Până în 2000, găseai meseriași care să ducă la îndeplinire un anumit proiect și eu am cheltuit mulți bani în scopul construirii de utilaje. N-am avut banii necesari să cumpăr aparatură nouă. și astăzi lucrez cu ele. Cuptoarele de turtă dulce sunt confecționate dintr-un cuptor la mâna a doua care este turcesc, i-am modificat interiorul și l-am adaptat producției de turtă dulce. 80% din aparatura cu care se lucrează în firmă este confecționată de mine, chiar și încercările de aparatură pentru rulat hârtie, prăjit semințe.

Cum merg vânzările?

În funcție de concurenți. dacă apar doi trei, îți scad vânzările. Cum renunță doi-trei, își crește ție vânzarea. Sunt mulți care se apucă, așa cum m-am apucat eu de alte produse, și fac turtă dulce, dar renunță la ea pe considerentul că din alt produs pot câștiga mai mult și atunci eu mă bucur cțnd se crează o nișă, iar eu pot câștiga în perioada aia. În Dâmbovița, vând 5% din producția mea. E același lucru ca în Pitești sau Brașov. Ne întțlnim pe piață în țară, nu în județ sau localitate, pentru că este un produs ieftin și se bazează pe un rulaj mare. Peste 100 de tone de produs pe lună trebuie să fac pentru a câștiga. La turtă dulce am încasări mai mari pentru că este mai scumpă, dar un profit mai mare am la pufarine.

Intenţionaţi să vă extindeţi activitatea?

Am vrut să construiesc alături pe un teren care este al meu, să fac un centru en gros, dar, odată cu criza, și la mine au scăzut încasările și mi-a fost frică să mă apuc de o nouă investiție. Aștept vremuri mai bune. Cred că în 2007-2008 a fost o creștere artificială a nivelului de trai și a investițiilor, lucru care a fost dăunător. În 2008, ar fi vrut fiecare să cumpere orice, din cauza faptului că se dădeau credite necontrolate, iar mediul de afaceri a fost încurcat. Eu trebuie să muncesc câțiva ani, să strâng un capital pentru o investiție. Au venit băncile și mi-au ruinat totul pentru că au scumpit totul și nu am putut să mai fac, iar acum băncile se vaită că nu pot recupera banii. Astăzi, se observă o revenire a situației de până în 2007 chiar și la nivel de concepție a oamenilor. M-am bucurat de un respect deosebit printre semenii mei pentru că am vrut să las loc de bună ziua.

Câţi salariaţi aveţi în prezent?

Am 52 de salariați şi două magazine la Pavcom.

Cum aţi reuşit să vă menţineţi pe piaţă concurenţială?

Nu vând numai produl meu, ci și alte produse. În decursul timpului, a trebuit să fac tot felul de artificii ca să mă pot menține pe piață. În momentul în care nu puteam să mai desfac produsul pentru că nu existau bani pe piață cum a fost din 98 până în 2000, lucrurile au luat o întorsătură uriașă pentru că au crescut comercianții și au scăzut producătorii. A fost o invazie masivă de produse de import. Turta dulce sau pufarinele nu se confruntă numai cu concurența locală cu produsele autohtone, dar și cu produsele din aceeași gamă. Cea mai largă gamă de produse e la dulciuri. Să încerci să te păstrezi e chiar un curaj, pentru că au venit produse pe care omul și le dorea, din import și au început ă renunțe la produsul tradițional. și atunci ca să îmi pot desface produsul a trebuit să-mi deschis un magazin și să dau marfa în compensare. Adică eu dau turtă dulce și tu imi dai alte produse pe care le vând și iau bani. Nu pot să mă laud că am experiența celor de afară cu produsul. Ei au tradiție, un capital mult mai mare, iar eu eram un novice. Astăzi, dacă ne uităm în jur, o să constatăm o revenire la produsul românesc. Nu zic că nu e loc și de mai bine. Niciodată nu stai bine.

Ce aşteptări aveţi de la acest business?

Este un business pe care îmi place să-l fac. Am avut ani cu profit bun și ani cu profit slab, dar, una peste alta, este un profit creat de mine, la care țin. El m-a adus până aici, trebuie să mă ducă mai departe.

Local

Despre autor

Informatie in curs de actualizare