Breaking News

Breaking News

Adrian Ţuţuianu va candida pentru funcţia de preşedinte al PSD Dâmboviţa

Ian 28, 2013

Aceasta trebuie să fie principala mea preocupare. Îmi doresc să candidez pentru funcţia de preşedinte al PSD Dâmboviţa. Avem foarte multă treabă de făcut. Voi vedea dacă voi candida şi la nivel naţional. Dacă nu, voi susţine unul sau doi dintre colegii noştri pentru poziţii importante la nivel naţional.Vom decide împreună. Eu încerc să schimb modul de lucru şi cu structurile de partid , un pic mai relaxat şi mă bazez pe consultarea lor. Am introdus şi această metodă statutară a votului secret. Aşa ne dăm seama cum suntem poziţionaţi în interiorul organizaţiei şi care ne sunt obiectivele de carieră în raport de susţinerea pe care o avem. Avem oameni buni care sunt convins că vor reprezenta foarte bine organizaţia la nivel naţional: îl avem pe Leonardo Badea, pe Rovana Plumb, Carmen Moldovan , pe care ne putem baza.
PSD Dâmboviţa a intrat în febra alegerilor interne pornind de la organizaţiile săteşti, până la cele orăşeneşti toate culminând, pe 30 martie, cu conferinţa judeţeană de alegeri. Dvs. v-aţi anunţat deja intenţia de a candida. Cum priviţi o eventuală concurenţă pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei?
Concurenţa face bine oricărei organizaţii şi nu mă tem de nicio concurenţă. Nu ştiu dacă mai sunt şi alţi aspiranţi, dar, dacă sunt, sunt bineveniţi. Va fi o competiţie internă corectă, după statut şi colegii noştri vor decide cine este cel mai potrivit să conducă partidul pentru următorii patru ani de zile.
Concret, la ce vă referiţi?
La înnoire, oameni care au chef de treabă, capacitatea de a gândi proiecte pe termen lung pentru municipiu şi judeţ. Sunt puţini oameni care , cu adevărat, au idee de ceea ce ar trebui făcut.
În ceea ce priveşte negocierile privind împărţirea funcţiilor la deconcentrate, aţi finalizat discuţiile?
Da, discuţiile sunt finalizate. Am încercat să facem două chestiuni: unu, să ţinem cont de ponderea şi importanţa fiecărei formaţiuni din USL şi, doi, să propunem, pentru că sunt lucruri care ţin de concursuri, să punem oameni care au legătură cu domeniile respective, care ştiu ce au de făcut şi nu doar activişti politici.
Care va fi paritatea?
Partitatea o facem la 2: 6 cu 4.
Veţi mai susţine în aceste structuri şi oameni din timpul guvernării PDL?
Personal, nu cred că avem nevoie să preluăm oamenii PDL. Au mai bătut unii şi pe la uşa noastră. Eu sunt reticent. Nu voi suţine şi nu voi promova niciun om care provine de la PDL pe funcţii publice de decizie. Toţi cei care au suportul politic al PSD vor fi susţinuţi, mă refer la cei pe care i-am adus noi pe funcţii.
În urma procesului de fuziune cu UNPR, progresiştii vor primi funcţii de conducere în cadrul partidului. Câte funcţii le-ar reveni?
După mărimea UNPR-ului. Vor avea un vice la nivel judeţean, iar în teritoriu, vor avea o pondere în structura locală de partid.

Politică

Despre autor

Informatie in curs de actualizare