Breaking News

Breaking News

Luna plantării arborilor” a debutat sub auspicii favorabile

Mar 18, 2013

Aspect remarcabil, puieţii sunt asiguraţi aproape în totalitate din pepinierele cantonale şi de la Pepiniera Centrală Găeşti. În campania de împăduriri din această primăvară vor fi executate regenerări artificiale pe suprafeţe însumând 33,65 hectare, situate pe raza tuturor ocoalelor silvice. Programul mai cuprinde regenerarea naturală pe 7,5 hectare, executarea de completări în 18,6 hectare de plantaţii şi refacerea a trei hectare de plantaţii calamitate.
Au lăsat la o parte legile şi au dat o mână de ajutor silvicultorilor

Prezenţi la deschiderea oficială a Lunii plantării arborilor, Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean, senatorul social-democrat Valentin Calcan şi deputaţii PSD Ionuţ Săvoiu şi Stanciu Zisu au arătat că ştiu să mânuiască sapa şi hârleţul aproape la fel de bine precum se pricep la administraţie şi politică. Cu acest prilej, preşedintele Adrian Ţuţuianu a declarat că şi administraţia judeţului se va implica în activităţi de plantare de arbori, alăturându-se unei iniţiative a omologului său din Prahova: „O să facem şi noi asemenea acţiuni şi avem în lucru un program de plantare de pomi pe aliniamentul unor drumuri judeţene. Ne vom alătura iniţiativei preşedintelui de la Prahova, Mircea Cozma, care vrea să confere acţiunii şi o conotaţie istorică, plantând un milion şi jumătate de pomi, adică numărul militarilor români care s-au jertfit în războiul pentru reîntregirea neamului”.
Directorul Costel Preda şi colegii săi silvicultori şi-au onorat şi de această dată blazonul, organizarea fiind fără cusur.

Local

Despre autor

Informatie in curs de actualizare