Breaking News

EXPLOZIV! Legăturile periculoase ale lui Neculaescu în Primăria TÂRGOVISTE! Vezi în curând pe cine va nenoroci personajul nostru combinator!!

Transportatorii neserioşi riscă pierderea licenţelor

Mar 12, 2013

Cele mai frecvente abateri identificate au constat în folosirea unor mijloace de transport de capacitate mai mică decât acelea specificate în caietele de sarcini pe baza cărora au fost obţinute licenţele, folosirea de microbuze şi autobuze aflate într-o stare tehnică necorespunzătoare, nerespectarea orarului, comportament grosolan al şoferilor. Au fost cazuri în care, pentru a nu fi sancţionaţi pentru numărul mare de pasageri raportat la capacitatea mijlocului de transport, şoferii au lăsat în câmp elevi şi muncitori navetişti.
„Am încercat să corectăm aceste neajunsuri şi să-i conştientizăm pe transportatori că licenţele nu le conferă numai drepturi, ci şi obligaţii. Vom continua controalele în echipe mixte, cu ARR şi Poliţia, şi vom sancţiona la sânge pe oricare transportator care nu îşi respectă angajamentele”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Problema transportului public a ajuns în atenţia conducerii judeţului ca urmare a numeroaselor sesizări primite din partea cetăţenilor şi a fost discutată inclusiv cu primarii localităţilor în care au fost semnalate neajunsuri. Este un moment prielnic pentru punerea la punct a transportatorilor neserioşi, având în vedere că acordarea licenţelor se va face în săptămânile următoare.
Într-o stare jalnică sunt şi mai multe autogări din Găeşti, dar şi din Târgovişte, care riscă să fie închise dacă nu vor fi aduse la un nivel minim de dotare şi confort.

 

Actualitate

Despre autor

Informatie in curs de actualizare