Breaking News

4.000 de pomi plantaţi pe Drumul Sudului

Apr 10, 2013

Consiliul Judeţean Dâmboviţa a marcat Luna plantării arborilor printr-o acţiune cu totul deosebită. Au fost plantaţi 100 de puieţi în incinta Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească şi 4.000 de puieţi pe aliniamentul Drumului Sudului.

La bunul mers al acţiunii au contribuit şi primarii localităţilor pe care le străbate această modernă arteră rutieră. O mobilizare foarte bună, cu zeci de voluntari, am întâlnit pe raza comunelor Dobra – primar Gheorghe Nica, Braniştea – primar Marian Ţachianu şi Potlogi – primar Nicolae Catrina.

Acţiunea a fost posibilă cu sprijinul Direcţiei Silvice Dâmboviţa – director Costel Preda – care a pus la dispoziţie puieţii din speciile salcâm, plop, stejar roşu, mojdrean. Voluntarii au fost îndrumaţi de echipe de silvicultori, iar directorul Costel Preda şi vicepreşedinţii Jean Marinescu şi Gabriel Grozavu au parcurs întreg aliniamentul.

„Este o acţiune deosebită, dintre acelea care ar trebui să aibă loc în fiecare zi a anului, nu numai în Luna plantării arborilor. Cu aprobarea Regiei Naţionale a Pădurilor am asigurat cu titlu gratuit puieţii necesari şi felicităm organizatorii – Consiliul Judeţean şi preşedintele Adrian Ţuţuianu – pentru această iniţiativă”, a declarat Costel Preda.

Administrație

Despre autor

Informatie in curs de actualizare