Breaking News

EXPLOZIV! Legăturile periculoase ale lui Neculaescu în Primăria TÂRGOVISTE! Vezi în curând pe cine va nenoroci personajul nostru combinator!!

Mişcarea Populară, sursă de umor şi indignare

Apr 23, 2013

Deputatul PSD, Ionuţ Săvoiu, este de părere că “mutarea bombă” de pe scena politică românească, lansarea proiectului Mişcarea Populară, nu va reprezenta nimic în viaţa publică. El a venit, în sprijinul afirmaţiei sale, cu o serie de argumente. “Îmbrăcată în hainele comode ale unei fundații (că, deh, „ne-am săturat de toate partidele politice din România”, cum bravează plin de afectare unul dintre lideri), strânsura pornește la drum cu unicul gând de a nu însemna nimic în viața publică.

Drept pentru care, și-a luat din start măsurile necesare și s-a vaccinat împotriva unui eventual succes, tatuându-și pe frunte ștampila Traian Băsescu. Și de-aici, lucrurile merg ca unse.În numele manifestului fundației, care se încheie cu pretenția generoasă „Vrem alți oameni în spațiul public”, Mișcarea s-a populat rapid cu nume dintre cele mai „noi”: Cristian Diaconescu, Sebastian Lăzăroiu și Daniel Funeriu. Trimiși în misiune de părintele lor de la Cotroceni, consilierii încearcă acum să ne convingă de bunele intenții, ca și cum trecutul nu le-ar aparține, ca și cum virusul Băsescu pe care îl poartă și-l răspândesc nu ar fi făcut destule victime în ultimii ani. Dincolo de umorul involuntar, inacceptabil este modul ofensator în care personajele în cauză ofertează spațiul public, în numele unor principii pe care ei înșiși le-au terfelit de-a lungul timpului. Noțiuni precum corectitudine, competență, echilibru social, moralitate sunt maculate prin pronunțarea lor de către oamenii domnului Băsescu și, mai ales, de către domnul Băsescu însuși. Cum să strige că vrea sute de kilometri de autostradă acela care declara obsesiv, din postura de ministru al Transporturilor, că România nu are nevoie de autostrăzi? Cum să facă apel la învățământ pe principii corecte unul care a îngropat în eșec mandatul de ministru al Educației? Cum să-l ascultăm vorbind despre….orice pe autorul de povești politico-fantastice cu Albă ca Zăpada și Fetița cu chibrituri? În fine, cum să strige unii ca ei că s-au săturat să vadă România „furată, vândută, compromisă, mințită” din postura de autori ai acestui masacru? Poporul cui reprezintă acești teribili scamatori? Pentru cine sunt ei „populari”? Nu e trist să fim agresați de asemenea specimene fade, care au viață publică doar pentru că le permite Zeus-ul lor? P.S: L-am văzut manifestându-se și pe cel care, în absența stăpânirii oficiale de către Traian Băsescu, a primit președinția Mișcării Populare. Se cheamă Marian Preda și singurul atu pe care am reușit să-l identific e că are aceleași inițiale cu fundația.

Politică

Despre autor

Informatie in curs de actualizare