Breaking News

Breaking News

Bruno Icobeţ, câştigătorul concursului „Românii au talent”

Mai 27, 2013

Cel mai talentat român, în exclusivitate pentru Vocea Dâmboviţei

Bruno Icobeţ, alături de Ozzie, Blue şi J. – Gaşca Merle reprezintă prima echipă de disc dog din România care a câştigat concursul ”Românii au talent”. Din această echipă face parte şi Chira, care însă nu a participat la amintita competiţie.

”Disc dog este sportul care celebrează legătura dintre câine şi om, printr-o colaborare perfectă în echipă. Mai mult decât atât, este singurul sport în care nu poţi da vina pe coechipierul canin în momentul în care tu, omul, eşti de vină”, explica Bruno Icobeț într-un interviu realizat cu puţin timp înainte de câştigarea marelui premiu. L-am întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute, în Parcul Mitropoliei, alături de echipa sa. Stătea de vorbă, cu mare drag, cu un grup de copii, curioşi să afle cât mai multe despre sportul pe care îl practică Burno Icobeţ şi echipa sa, dar şi despre prietenii patrupezi. Săptămânalul nostru a oferit întregii echipe o diplomă de mulţumire pentru rezultatul obţinut, pentru promovarea judeţului, a municipiului şi a acestui deosebit sport, care ridică la un înalt nivel comuniunea dintre om şi animal.

VD: Cine este Bruno Icobeţ?

- Depinde cum priviţi: este cel care i-a învăţat pe Ozzie şi pe J. să facă ceea ce au făcut, este consultantul în informatică, este tatăl, este soţul… Depinde din ce punct de vedere îl priviţi. Este un om normal, ca orice om, care are o pasiune, dusă undeva mai sus decât trebuie. Cred că este definiţia cea mai bună.

VD: Este o trecere oarecum ciudată de la informatică către lucrul cu câinii. Ştiu că ceea ce faceţi dumneavoastră cu cei patru companioni patrupezi nu vă place să numiţi dresaj…

- Nu se numeşte dresaj – sau eu, cel puţin, nu îl numesc dresaj. Nu vreau să îl numesc dresaj. Este şi o chestie psihologică pentru mine. Mi s-a părut mai corect, mai drept – şi pentru ei, şi pentru mine, acest mod de a comunica. I-aţi văzut cum se comportă cu copiii – nu sunt stresaţi – tocmai datorită acestui mod, datorită socializării, acestui mod de educaţie pe care l-au primit. În DEX, dresaj – este venit din limba franceză – înseamnă executarea unor exerciţii la comandă. Pur şi simplu este urât. Nu le-am poruncit nimic. În teren, suntem o echipă, ne bazăm unul pe celălalt. Dacă eu greşesc şi arunc discul, nu dau vina pe el. Este vina mea, este datoria mea în terenul de competiţie – în sportul pe care îl practicăm, în Disc dog, ca eu să pun discul unde trebuie, într-un anumit moment dat. Aceasta este datoria mea – să-l fac pe câine să arate bine. Cu cât el arată mai bine în aer, cu atât câştig mai multe puncte şi este mai spectaculos, mai frumos. Arbitrii de specialitate notează absolut tot. Partea artistică – toate acestea se punctează – stilul de aruncări, relaţia între mine şi câine. Dorinţa lor de a lucra se vede în teren. Drive-ul înseamnă forţa cu care se duce după disc, cu care prinde discul, intensitatea cu care prinde discul, intensitatea salturilor – toate acestea se notează. Este un sport extraordinar şi se practică în aer liber. Aceasta este legătura între IT şi acest sport, tocmai că se practică în aer liber. Ce poate fi mai frumos decât atât? Sunt prieteni, sunt colaboratori, copiloţii mei în timp ce mergem în străinătate.

VD: Până la un moment dat eraţi singurul practicant al acestui sport.

- Până la un moment dat. Şi acum sunt singurul, la nivel de expert. Săptămâna trecută, nu am putut ajunge la Budapesta, la Cupa Mondială. Am însă satisfacţia că românul Andrei Băvăceanu, din Timişoara, s-a clasat al patrulea într-o listă foarte mare.

VD: A fost pregătit de dumneavoastră?

- Şi de mine. Ştiu că a mai lucrat şi cu Adrian Stoica, care este încă unul dintre românii ce practică acest sport, dar stă în Italia. Mai avem încă un român, Istvan Fodor, care este în Ungaria. În România, la ora actuală, sunt cel care practică sportul la nivel expert, la nivel internaţional, pentru că în România nu sunt competiţii. Aici vreau să ajung: să avem competiţii, jucători. Exact cum au venit copiii – să arunce discul unul de la altul, să înveţe tipuri de aruncări, să lucreze cu câinii.

VD: Deci participarea dumneavoastră la „Românii au talent” a avut drept scop promovarea acestui sport.

- Acesta a fost scopul meu pentru care am participat la concursul „Românii au talent”. N-am premeditat să câştig, s-a întâmplat.

VD: Să detaliem puţin participarea dumneavoastră la „Românii au talent”. Ce a însemnat câştigarea acestui concurs?

- Încă nu ştiu ce înseamnă. N-am avut timp. În momentul de faţă înseamnă foarte multă oboseală, foarte multe întâlniri, foarte multe emisiuni de televiziune şi radio. Un pic bulversat. Nu ştiu ce-o să-mi aducă participarea la acest concurs. Sunt foarte mulţi care au înţeles de ce m-am dus acolo – să promovez acest sport. Foarte mulţi nu au înţeles. Poate unii mă critică că am ţinut câinii acolo, cu toate că ei nu au fost absolut deloc stresaţi, nu au avut nicio problemă. Aceasta i-a uimit pe cei de la Media Pro – atât de echilibraţi. Alţi câini ar fi luat-o la fugă şi n-ar mai fi fost în stare să facă niciun pas. Ei dormeau lângă scenă, cu muzica tare, cu oameni mulţi în jur, macarale. Nu au avut nicio problemă. Vă spun sincer că am fost uimit de echilibrul pe care îl au, m-am bucurat pentru acest lucru.

VD: Pentru show-ul din final, cât timp de pregătire a fost necesar?

- De patru ani lucrez cu Blue, de trei ani cu Ozzie şi cam, pus cap la cap, trei luni cu J. Numărul din finală este suma acestor ani. Nu poţi să faci un asemenea show în două zile. Semifinala a fost vineri. Sâmbătă am plecat acasă. Duminică am stat acasă, iar luni am plecat spre Buftea. Tot luni a avut loc şi interviul. Am lucrat marţi, miercuri un pic. Joi am făcut o repetiţie generală. În rest, i-am lăsat să doarmă acasă. Vineri nu am făcut nimic. Producătorul şi cei care au organizat au avut încredere. Nu am vrut să-i obosesc. Cu o săptămână înainte am lucrat cu ei foarte mult. Este foarte dificil să lucrezi pe un spaţiu extrem de mic şi să mai ai şi prag la scenă. Ei sunt obişnuiţi acasă, de dimineaţă, de când plec eu, până mă întorc să lenevească, să doarmă – acolo au lucrat continuu. I-am simţit obosiţi şi atunci am zis: stop – îi las să doarmă. Două zile am lucrat la show-ul din finală şi aceasta pentru că ei ştiu ce au de făcut – lucrez foarte mult cu mâinile cu ei. A fost nevoie doar să asamblez totul în mintea mea – acolo a fost punctul forte.

VD: Cei patru prieteni ai dumneavoastră arată fantastic. Aveţi o reţetă specială? Cu ce îi hrăniţi?

- Mănâncă fructe, legume. Trebuie să mănânce şi mâncare uscată, pentru că plecăm la competiţii în afara ţării şi nu mă car cu sufertaşe după mine. Ei mănâncă la prânz, pentru că au nevoie, şi supă, ciorbă – exact ceea ce mănânc eu – cu legume, cu carne. Le face foarte bine. Le mai dau suplimente, vitamine, suplimente pentru articulaţii, ulei de somon sălbatic – pe care îl consider fantastic.

VD: Sunt mereu la fel de cuminţi sau mai fac şi năzbâtii?

- Ozzie mi-a mâncat un telefon mobil pe care abia îl primisem. Vina mea a fost că l-am lăsat unde nu trebuie – trebuia să-l pun mai sus şi nu ajungea la el. Telecomenzile de la televizor – tot Ozzie le-a mâncat – probabil voia să schimbe canalele. Deci, anul trecut au fost telefonul şi telecomanda. Acum trei luni – eu le las jucării umplute cu bunătăţi – într-o dimineaţă, când am plecat, am uitat să le las jucării. Ozzie a ros uşa de la cămară şi şi le-a luat. Nu este o uşă solidă, ci una rabatabilă – a ros-o, a făcut o găurică. Nu a luat altceva de acolo.

VD: Cum decurge o zi obişnuită din viaţa dumneavoastră?

- Plec dimineaţa la şapte fără un sfert, pentru că lucrez în Ploieşti, mă întorc după ora 18.00, mănânc şi apoi ies cu ei. Copilul este destul de mare şi nu mai trebuie să-mi fac probleme. Acum urmează o perioadă foarte încărcată, ce cuprinde o serie de acţiuni pentru 1 Iunie, în mai multe localităţi din ţară.

VD: Aţi intrat în posesia premiului? Ce veţi face cu banii câştigaţi?

- Încă nu am intrat în posesia banilor – nu ştiu cât va fi impozitul. Nu este o sumă foarte mare, dar îmi creează un confort psihologic şi îmi va permite să le ofer lor mai mult.

VD: Ce le transmiteţi dâmboviţenilor?

- Ştiu că m-au votat foarte mulţi şi le mulţumesc din suflet. Încerc, ca şi până acum, să promovez sportul despre care v-am vorbit. Ideea principală este că acest sport se practică numai în afara ţării şi mi-aş dori să se practice şi în România.

Interviul Săptămânii, Local, Stirea Zilei

Despre autor

Redactor Vocea Dambovitei
Etichete:, , , ,