Breaking News

Breaking News

Noaptea Muzeelor la Târgovişte: Diplomă de Excelenţă pentru maestrul dirijor Voicu Enăchescu

Mai 20, 2013

 

Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte s-a alăturat şi în anul 2013 programului cultural european „Noaptea Muzeelor”, iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi ajuns la cea de-a IX-a ediţie.

Ca în fiecare an, publicul participant a avut posibilitatea să viziteze gratuit expoziţiile permanente ale Muzeului de Artă, ale Muzeului de Istorie, ale Muzeului Tiparului şi ale Cărţii Vechi Româneşti. Totodată, au putut fi vizitate Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, dar şi expoziţia temporară ,,Vizitele familiei regale a României în judeţul Dâmboviţa (1866 – 2010)”, ce ilustrează, prin intermediul unor valoroase obiecte de patrimoniu (fotografii, cromolitografii, cărţi poştale, uniforme, hărţi, planuri, medalii, monede, matrice sigilare, documente de arhivă, publicaţii), importanţa şi atenţia acordată de familia regală judeţului Dâmboviţa.

Programul serii a fost completat de concerte de muzică clasică şi vizionare de filme istorice la Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti.

Un spectacol de senzaţie a fost oferit de Corul de camera “PRELUDIU” din Bucureşti, dirijor prof. Voicu Enăchescu. Născut şi crescut în Dâmboviţa, maestrul dirijor Voicu Enăchescu, care săptămâna aceasta împlineşte vârsta de şaptezeci de ani, a primit o Diplomă de Excelenţă pentru valoarea şi activitatea sa, oferită din partea Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

“Orice diplomă primită are o distincţie şi orice aniversare de acest gen este emoţionantă. Înainte de toate, trebuie să spun că ceea ce am văzut aici m-a surprins într-un mod foarte plăcut. Ştiu aceste locuri încă din copilărie, dar, iată că şi astăzi, întreg Complexul „Curtea Domnească” arată foarte frumos. Ambianţa şi primirea organizatorilor a fost remarcabilă, nu pot decât să sper că evoluţia noastră a fost la nivelul pregătirilor gazdelor. Vă mulţumesc tuturor!” , a declarat pentru Vocea Dâmboviţei maestrul Voicu Enăchescu.

Scopul întregii acţiuni îl constituie descoperirea şi conştientizarea valorilor culturale, precum şi stimularea interesului publicului larg asupra bogăţiei şi diversităţii patrimoniului cultural naţional şi european, asigurând accesul gratuit la colecţiile muzeale.

Actualitate, Local

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:, , , , ,