Breaking News

EXPLOZIV! Legăturile periculoase ale lui Neculaescu în Primăria TÂRGOVISTE! Vezi în curând pe cine va nenoroci personajul nostru combinator!!

Nu există cultură minoră, ci există, simplu, cultura, şi ea este universală

Iul 22, 2013

Interviu cu Carmen Rădulescu, profesor de ştiinţe socio-umane la Colegiul Economic ”Ion Ghica” (licenţiată în Filosofie, absolventă a unui master în Comunicare şi Relaţii publice)

VD: Accesarea de proiecte europene este deosebit de importantă, indiferent de domeniul pentru care se face solicitarea. Sunteţi unul dintre acele fericite cazuri care au reuşit să obţină finanţare europeană pentru proiectele pe care le-a iniţiat. Ce au însemnat aceste proiecte pentru dumneavoastră ?

Ei bine, ca să dau un răspuns simplu, aş spune că au fost o experienţă de comunicare. Comunicare, nu în sensul de transfer verbal de informaţii, ci într-un sens mai larg, acela de ”a pune în comun, a cădea de acord”, în sensul de regăsire a acelui « ce » comun, de la care ne revendincăm toţi ca fiind oameni. Şi, ca să fie totul şi mai clar, aş începe prin a vă spune o poveste. Povestea unui evreu polonez care, visând de mai multe ori că trebuie să meargă la Praga pentru că acolo va descoperi o comoară, îşi ia inima în dinţi şi face această călătorie. La Praga, lângă podul care i se revelase în vis ca sursă a îmbogăţirii sale, întâlneşte un vameş, care va încerca să îi demonteze credinţa şi „credulitatea”, dar care, în acelaşi timp, îi indică (bineînţeles, printr-o minunată regie a întâmplării) locul unde evreul avea să descopere această comoară – e vorba de casa evreului din Polonia (subliniez aici semnificaţia spirituală a comorii, pentru că povestea are un final neaşteptat: evreul deschide cu acei bani o şcoală).Cam tot aşa au fost pentru mine proiectele europene, un fel de călătorie „în afară” care m-a făcut să descopăr şi să preţuiesc ceea ce este ”aproape”, „înăuntru”. N-aş vrea să se înţeleagă din asta că am descoperit ce minunaţi suntem ”noi, românii” (în binecunoscuta încercare naţionalistă de a legitima un spirit superior pe aceste meleaguri), ci am descoperit un spirit, într-un sens mai larg, de umanitate, spirit care poate să locuiască în orice spaţiu, inclusiv România, în măsura în care îl îmbogăţim cu simţurile noastre şi îl înnobilăm cu visurile noastre.

VD: Înţeleg că aceste proiecte au devenit parte a vieţii dumneavoastră. Cum şi când începe istoria lor?

Istoria proiectelor a început în 2007, cu o vizită la Strasbourg, la Parlamentul European. Îmi amintesc că era chiar o perioadă dificilă pentru România, una în care imaginea de ţară era serios zdrenţuită de pe urma faptelor naţionalilor noştri în străinătate (crima, urmată de tâlhărie, a unor tineri români în Italia). În ciuda acestui fapt, am avut ocazia, aş spune chiar norocul, de a întâlni oameni minunaţi, oameni la care exerciţiul diversităţii tocise vanitatea de a se declara membri ai unor naţiuni de rang înalt şi care nu se dădeau la generalizări pripite de genul ”românii ăştia”…Mărturisesc că acest lucru m-a marcat profund şi am căpătat curaj în a-mi declara naţionalitatea, deşi înainte de această plecare aveam serioase îndoieli în a face asta. De fapt, acest lucru a alimentat o curiozitate latentă pentru alter-ul european, o curiozitate pe care educaţia (într-o perioadă tristă) nu reuşise să o blocheze decât temporar. Am simţit atunci, pentru prima dată, şi pe pielea proprie, carnea unui concept pe care îl cunoşteam din cărţi –”societatea deschisă”. Mai apoi, lucrurile au venit de la sine. Deşi nu eram un rafinat vorbitor de limbă engleză, mi-am asumat experienţa pedagogică a erorii (mizând, bineînţeles, şi pe înţelegerea celorlalţi) şi am găsit parteneri cu care am pus bazele unor noi proiecte. Partenerii aveau să îmi devină peste ani prieteni şi, bineînţeles, complexul meu naţional avea să se atenueze, nu pentru că aş fi fost contaminată de vreo gripă europeană, ci pentru că am înţeles atunci un adevăr pe care azi încerc să îl împărtăşesc şi elevilor mei. Acela că nu există cultură minoră, ci există, simplu, cultură, şi ea este universală.

VD: Frumoasă concluzie, dar care este percepţia atunci când o împărtăşiţi şi altora ?

Bineînţeles că, pentru foarte mulţi dintre noi, cunoaşterea acestui adevăr induce un soi de panică, pentru că el ne despoaie de straiele poleite pe care le-a ţesut cuminte naţionalismul (”noi suntem urmaşii lui Ştefan cel Mare” sau ”românii sunt cei mai deştepţi, sunt în top la toate olimpiadele” s.a.), dar panica e bună, pentru că ea trebuie să ascută în noi sentimentul responsabilităţii şi al exigenţei de a ne evalua corect şi de a întreprinde tot ce ţine de noi pentru a ne auto-depăşi, pentru a fi „mai buni”. Înţelegerea acestui lucru vine, în viaţa oricărei societăţi, odată cu maturitatea purificată de toate prejudecăţile, dar aş spune că avem o şansă la această maturitate, prin tinerii noştri, prin cei care călătoresc. Nu împărtăşesc temerea celor care declară că „toate creierele pleacă din ţară”. Ba dimpotrivă, văd această plecare ca pe o şansă. Foarte mulţi vor pleca şi nu se vor mai întoarce, dar vor sădi în copiii născuţi departe, ceva din spiritul care i-a hrănit pe ei în România. Alţii se vor dezice cu totul de această identitate şi vor încerca să uite că au trăit vreodată aici, dar foarte mulţi se vor întoarce şi vor restaura pentru noi sensul fiinţării.

VD: Trăgând linie şi însumând aceste experienţe…

Aş spune că proiectele europene mi-au alimentat optimismul şi încrederea într-un viitor care este şi al nostru. Este, prin urmare, datoria noastră, ca dascăli, să-i stimulăm pe elevi să participe la astfel de proiecte, care le oferă o viziune mai largă asupra lumii şi îi ajută să se vadă pe ei şi cultura căreia îi aparţin, ca parte a unui sistem global. Nu în ultimul rând, aventura cunoaşterii va fi apreciată ca oportunitate de a lega noi prietenii, dincolo de graniţele spaţiale sau temporale ale unui proiect.

VD: În încheiere, vă rog să faceţi o scurtă trecere în revistă a proiectelor europene la care aţi participat.

Cu mare drag. Proiecte la care am participat în calitate de coordonator sau partener sunt: Euroscola – 2007, CyberFair – Historical landmarks – 2008, eTwinning (2008-2011) (Intertwinning misteries, Between the lines, Time frame), The people speak (2009-2011), Grundtvig – Ad-elearning (2008-2010), Deliberating in a Democracy (2009-2011), Comenius Regio Voluntariat pentru o viață mai bună (2011-2013), Act locally (2013), Volunteer for tolerance (2011) , Ldv – Mobilități, Learning to learn by teaching – l2lbyte (2012-2014), Bridge the Gap – Ldv Parteneriat (2012-2014), Ldv Network – EU.EM.NET (2012-2015). Proiecte la care am participat ca expert pe termen scurt – formator: „Consolidarea capacităţii instituţionale a Consorţiilor Regionale (CR) pentru educaţie si formare profesională” – ID 60080, Coaching – inovatie in antreprenoriat – ID 75730, Parteneriat activ pentru o integrare reuşită pe piaţa muncii – ID 62215, ForEdu – ID 62624.

Interviul Săptămânii, Local

Despre autor

Redactor sef Vocea Dâmboviței
Etichete:, ,