Breaking News

Breaking News

Nucet: Reabilitarea şi extinderea scolii cu Fonduri europene

Aug 05, 2013

Liviu Muşat, directorul Agenţiei de Dezvoltare Sud-Muntenia, şi Luiza Bărboiu, primăriţa comunei Nucet, au semnat contractul de finanţare pentru proiectul Consolidare, modernizare, extindere şi dotare infrastructură de învăţământ cu caracter obligatoriu – Şcoala cu clasele I-VIII Nucet. La eveniment au participat Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi deputatul PSD de Titu Ionuţ Săvoiu.

Este un proiect în valoare de 2,23 milioane de lei, din care 1,51 milioane lei valoare eligibilă, finanţat prin Programul Operaţional Regional şi care presupune reabilitarea imobilului existent şi construirea unui corp nou, cu o sală de clasă, bibliotecă, sală de gimnastică, laborator de informatică, grupuri sanitare pentru elevi şi cadre didactice.

Preşedintele Adrian Ţuţuianu a felicitat-o pe primăriţă pentru că a întocmit şi promovat acest proiect, pentru insistenţa cu care a susţinut interesul elevilor şi dascălilor din Nucet. A mulţumit şi directorului Liviu Muşat “pentru sprijinul pe care îl acordă Consiliului Judeţean şi unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ, pentru finanţarea unor proiecte depuse, care sunt pe lista de aşteptare, şi implementarea proiectelor pentru care au fost semnate contractele de finanţare”.

“Sunt bucuros că, la Nucet, o şcoală care are 175 de ani de funcţionare este adusă la nivelul cerinţelor zilelor noastre. Încă o dată se vede că Programul Operaţional Regional funcţionează, ceea ce este un argument în plus pentru regionalizare”, a spus, la rândul său, deputatul Ionuţ Săvoiu.

Actualitate, Administrație, Local, Primari în vizor

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:, , , , , , , , ,