Postul de viceprimar al Târgoviştei, o ecuaţie cu mai multe necunoscute

Venirea lui Dorin Staicu la conducerea Companiei de Apă a adus răsturnări de situaţie. În tot mai multe cercuri se discută că postul de director tehnic al respectivei societăţi ar fi preluat de Ioan Ţuţuianu, actual viceprimar al Târgoviştei.
Postul de viceprimar, vacantat în cazul plecării lui Ţuţuianu este o ecuaţie cu mai multe necunoscute. O primă variantă: Cristian Stan – liderul consilierilor USL în Consiliul Local Municipal Târgovişte şi care doreşte să candideze la postul de primar al municipiului. Un alt nume este cel al Marietei Diculescu – actual consilier local USL, fost viceprimar în mandatul primarului Iulian Furcoiu. O a treia variantă, primită pe surse, îl include în schemă pe Eugen Pătraşcu – tot consilier USL. Rămâne să vedem care va fi rezolvarea acestei ecuaţii. Rezultatul ei va evidenţia poziţia PSD Târgovişte şi dacă în cadrul USL mai există sau nu, comunicare.