Breaking News

EXPLOZIV! Legăturile periculoase ale lui Neculaescu în Primăria TÂRGOVISTE! Vezi în curând pe cine va nenoroci personajul nostru combinator!!

Un PDL, două aripi şi „câţiva frustraţi“?

Aug 19, 2013

Începutul săptâmânii a marcat un eveniment important pentru  evoluţia politică  a organizaţiei judeţene a PDL. După mai multe luni de zbucium intern, de orgolii măcinate şi abţineri de la declaraţii, iată că a doua jumătate a lunii august aduce noutăţi în viaţa partidului. Nu că până mai ieri n-ar fi avut parte de o atmosferă vie, dar acum s-a intrat într-o nouă fază căreia merită, ca nişte observatori atenţi ai vieţii politice, să-i acordăm câteva comentarii.

Nemulţumiţi de ezitările şi de activitatea prestată de echipa de conducere la nivel judeţean susţinută de Bucureşti, echipă identificată drept susţinătoare a lui Vasile Blaga, “oamenii lui Florin Popescu” au hotărât să facă ceva. După aşa-zisa grevă politică decretată acum aproximativ o lună, timp în care s-au săturat să fie ignoraţi, au trecut la acţiuni concrete, prima dintre ele materializându-se în convocarea controversatului Colegiu Director.

De ce controversat? Pentru că cei recunoscuţi de Blaga ca fiind liderii organizaţiei susţin că cei care au convocat acest for de conducere n-au legitimitatea necesară, după ce au fost demişi din funcţiile pe care le ocupau, teorie contrazisă, însă, de cei vizaţi, care spun că n-au primit nimic oficial în acest sens. Şedinţa Colegiului Director din 19 august a fost o adevărată răstunare de situaţie şi chiar o lovitură de imagine cum, de fapt, o anunţa, într-o conferinţă de presă anterioară, Marin Antonescu. Au fost luate decizii care, cu siguranţă, vor zgudui lumea politică pedelistă, spre satisfacţia unora şi spre insomniile altora. Însă, dincolo de acestea, interesante mi s-au părut câteva afirmaţii făcute de liderul aflat din nou pe val, Florin Popescu, referitoare la câteva chestiuni importante aflate în atenţia opiniei publice şi care ascund semnificaţii politice pe care timpul le va confirma. Este vorba despre cuvintele laudative la adresa prestaţiei politice a liderului liberal Mihai Volintiru,  dorinţa de a consolida colaborarea, în plan administrativ, cu PNL şi PPDD şi garanţia că va rămâne un susţinător al şefului statului Traian Băsescu. În orice caz, viaţa politică dâmboviţeană va fi una mult mai animată…

Editorial

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:,