Breaking News

EXPLOZIV! Legăturile periculoase ale lui Neculaescu în Primăria TÂRGOVISTE! Vezi în curând pe cine va nenoroci personajul nostru combinator!!

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Sep 26, 2013

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa organizează vineri 27 septembrie, BURSA LOCURILOR DE MUNCA PENTRU ABSOLVENTI la Târgovişte în incinta « Clubului Studenţilor » din str. Tineretului nr.1, începând cu ora 10.00.

Tradiţionalul eveniment este organizat la nivel naţional şi este dedicat în principal ocupării pe piaţa muncii a tinerilor care în lunile iunie, respectiv iulie au finalizat o formă de învăţămât, dar sunt binevenite toate persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă.

Pentru cei mai mulţi dintre absolvenţi este primul contact cu piaţa muncii, cu un potenţial angajator şi vor avea întâiul interviu pentru angajare.

În acest sens, absolvenţii au fost instruiţi în cadrul şedinţelor de consiliere la care au participat în calitate de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, cum trebuie să se prezinte la un interviu, cum să redacteze un CV, respectiv o scrisoare de intenţie.

Alături de standurile de medierea muncii, juridic, munca prin reţeua EURES, consilierii de carieră din cadrul AJOFM Dâmboviţa vor prezenta absolvenţilor oferta de formare profesională, care cuprinde 26 de meserii în care se pot califica în vederea creşterii şanselor de ocupare pe piaţa muncii.

Activitatea de identificare a locurilor de muncă este în plină desfăşurare. Până la acestă dată, au fost contactaţi 177 de agenti economici, din care 36 şi – au anuntat participarea cu o ofertă care însumează 216 locuri de muncă în diverse domenii de activitate : industria de prelucrare a materialelor, informatică, comert, asigurări, constructii, industria confectiilor textile, transporturi, alimentaţie publică, hoteluri şi restaurante. Dintre acestea, menţionăm: studii superioare – inginer automatist; inginer geodez; programator; economist; asistent manager; consultant finaciar; agent turism; agent imobiliar, studii medii – topometrist; gestionar, sudor; electrician; instalator; frezor; lăcătuş mecanic; şofer; confecţioner articole textile.

Până la sfârşitul lunii august, în baza de date a AJOFM Dâmboviţa au fost înscrişi 1791 de absolvenţi din anul curent, din care 635 primesc indemnizaţie de şomaj.

53 de absolvenţi din acest an, s-au încadrat în muncă în diverse domenii, precum: medical, informatică, industria de prelucrare a metalelor, industria confecţiilor textile şi altele.

Actualitate, Flash, Stirea Zilei

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:, ,