Noapte
Zi
10 September 2013
1 min read

Continuă periplul european al echipajului dâmboviţean

Periplul european al echipajului dâmbovițean a continuat ieri, 9 septembrie 2013, cu “cucerirea” vârfului Vaalserberg de numai 323,5 m – cea mai înaltă cotă din Olanda. Dealul pe care se află acest obiectiv reprezintă și punctul în care se întâneau vechile granițe ale Olandei, Belgiei și Germaniei.

“La revenirea în țară vom prezenta informații interesante despre istoricul acestor locuri. Astăzi, 10 septembrie 2013, vom merge în zona munților Ardeni pentru a continua expediția spre cea mai înaltă cotă a Belgiei, punctul Signal de Botrange – 594 m. În cursul serii vom pleca din zona Liege urmând a sosi în țară în data de joi, 12 septembrie 2013”, a declarat Nicolae Posta – Inițiator Top 27/Top 28

În această expediție, cei trei participanți au fost susţinuţi de Primăria Municipiului Târgovişte, Primăria oraşului Fieni, precum şi de câteva societăți comerciale. Steagul României a fost dus pe alte 3 cote din cadrul TOP 28 – topul cuceririi celei mai înalte cote din fiecare țară a Uniunii Europene.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Una caldă, alta rece

Articolul Urmator

Numărul mare de câini vagabonzi, îngrijorează autorităţile

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Târgoviște: Ultima etapă de aviotratamente, reprogramată pentru perioada 26 – 31 august

Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința populației că, în perioada

APEL CĂTRE TOȚI TÂRGOVIȘTENII POSESORI DE CÂINI! Sterilizarea gratuită, încă valabilă!

Primarul Cristian Stan îi îndeamnă pe toți târgovişteni posesori de