Breaking News

Breaking News

Datoriile populaţiei la Compania de Apă depăşesc 80 de miliarde de lei

Sep 09, 2013

La 100 de miliarde de lei vechi a estimat directorul general Dorin Staicu datoriile pe care le au la Compania de Apă consumatorii casnici şi unii agenţi economici, incluzând aici şi majorările de întârziere.

Din suma totală, 80 % reprezintă datorii ale populaţiei şi există preocupare pentru recuperarea acestor bani. Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor restanţieri conducerea Companiei a propus parlamentarilor PSD Ionuţ Săvoiu şi Leo Badea să iniţieze un proiect de modificare a legislaţiei, astfel încât consumatorii casnici care încheie contracte de eşalonare să poată fi scutiţi de la plata majorărilor, dar numai după achitarea ultimei rate.

Directorul general Dorin Staicu a recunoscut că preţul apei este la limita de suportabilitate , motiv pentru care a dispus măsuri pentru reducerea cheltuielilor, incluzând aici rezilierea unor contracte dezavantajoase.

 

Actualitate, Administrație, Flash, Stirea Zilei

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:, , ,