Breaking News

Breaking News

Oana Antonescu: „Susţin adoptarea de soluţii pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor”

Sep 24, 2013

Parlamentul European a adoptat recent o Rezoluţie prin care atrage atenţia Comisiei asupra deteriorării continue a situaţiei tinerilor din Uniunea Europeană, propunând în acelaşi timp un set de posibile soluţii. Europarlamentarul PDL Oana Antonescu a susţinut adoptarea rezoluţiei, considerând că statele şi instituţiile europene trebuie să adopte soluţii mai tranşante în această direcţie.

„Încă de la primele consecinţe ale crizei economice şi financiare observate asupra tinerilor din spaţiul comunitar, Uniunea Europeană a adoptat mai multe măsuri menite să amelioreze situaţia şi să prevină creşterea accelerată a ratei şomajului la această categorie de vârstă. Cu toate acestea, în iunie 2013, rata şomajului în rândul tinerilor europeni era de 23,5%, iar cele mai recente previziuni indică o deteriorare continuă a situației tinerilor în anumite state membre”, a atras atenţia eurodeputata Oana Antonescu.

De aceea, a arătat eurodeputata PDL, atât instituţiile europene cât şi statele membre trebuie să facă eforturi mult mai mari pentru a reintegra tinerii pe piața muncii, la ora actuală existând 14 milioane de tineri neîncadrați profesional și care nu urmează niciun program educațional sau de formare profesională.

Europarlamentarul PDL a subliniat că inclusiv în România problema şomajului în rândul tinerilor ar trebui să solicite mai mult interesul statului. “Rata şomajului în rândul tinerilor se ridica la 24% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani. Adoptarea de măsuri pentru eficientizarea instruirii profesionale sau pentru racordarea educaţiei la piaţa muncii se impun a fi adoptate cu precădere de autorităţile române”, a declarat Oana Antonescu.

„Parlamentul European salută disponibilitatea Comisiei de a aloca 8 miliarde de euro pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, în cadrul financiar multianual 2014-2020, dar subliniază totodată că, pentru implementarea eficientă a Garanției europene pentru tineret sunt necesare fonduri în valoare de 21 miliarde de euro. Soluţii suplimentare pentru ameliorarea situaţiei tinerilor sunt cu atât mai urgente cu cât se observă că, în ciuda ratei ridicate a şomajului, în anumite domenii, precum sectorul TIC și cel al cercetării și dezvoltării, există o cerere constantă și în creștere pentru personal cu înalte calificări, care nu este satisfăcută (aproximativ patru milioane de posturi sunt vacante în UE)”, a mai atras atenţia Oana Antonescu.

Europarlamentarul PDL a enumerat totodată o parte dintre posibilele soluţii cuprinse de Rezoluţia recentă a Parlamentului European menite să asigure pe termen scurt, mediu şi lung garanţia că integrarea tinerilor pe piaţa muncii va deveni efectivă: analizarea de către statele membre a exemplelor celor mai bune-practici din Uniune, pentru a vedea dacă acestea ar putea fi aplicate în propriile lor piețe ale forței de muncă; elaborarea de către Comisie a unui raport anual privind reforma sistemelor de formare profesională din statele membre; elaborarea de către Comisie a unor orientări de calitate pentru un sistem educațional dual modern, sprijinite de o listă amplu definită a principalelor ocupaţii fără caracter academic din Europa etc.

Actualitate, Administrație, Flash, Politică, Stirea Zilei

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:, , ,