PDL – resursă umană pentru partidele la putere

Şeful liberalilor dâmboviţeni s-a încumetat să ia taurul de coarne, atingând o chestiune nevralgică pentru USL Dâmboviţa. Mihai Volintiru a spus pe şleau că, în chestiunea racolărilor „ resursa umană este la PDL”, că „ porţile sunt deschise şi la noi, şi la PC”. Declaraţiile au fost făcute cu prilejul instalării deputatului Georgică Dumitru în funcţia de preşedinte al PC Dâmboviţa şi au venit ca un răspuns la acuzaţii voalate de duplicitate, aduse de liderul social-democraţilor, Adrian Ţuţuianu.