Pe tânărul artist Petre Marian Florin l-am întâlnit la Târgul Meşteşugarilor, de zilele oraşului Pucioasa. Avea expuse câteva lucrări care ne-au atras atenţia prin tehnica folosită şi prin mesajul pe care îl transmit. Aşa că l-am luat la întrebări şi am aflat lucruri interesante şi frumoase despre artistul de 28 de ani din Pucioasa care vrea să facă, cel puţin prin intermediul artei pe care o practică cu pasiune, o lume mai bună. Un mesaj încurajator din partea acestei generaţii de artişti a fost acela că sunt mai mulţi tineri care vor să facă o ţară mai frumoasă, mai bună, fără mitocănie şi prost gust.
Cum ai ajuns să îmbrăţişezi această pasiune?
De mic copil mi-a plăcut. Tata îmi desena şi îmi plăcea cum făcea căruţele şi nişte maşini, tata fiind impiegat de mişcare la o autobază, a studiat desenul tehnic şi, până la vârsta de 7 ani am fost sub influenţa lui. Mi-a insuflat această pasiune pentru desen şi mi-a plăcut, am pus mâna pe creion şi îmi place ceea ce fac şi n-aş schimba viaţa mea cu nimic.
Povesteşte-ne puţin despre tehnica pe care o foloseşti la lucrările tale.
Tehnica pe care o folosesc se numeşte aerografie, tehnica de suflare a vopselei cu ajutorul instrumentelor pe bază de aer. Este mult mai facilă decât pictura naturală, pictura pe ulei, pensulă, pesnulaţie şi altă tehnică de pictură, pentru că nu mai eşti nevoit să te întorci la culoare, mergi deja cu cea pe care o ai în tub şi după aceea schimbi. Este o tehnică din anii ’70-’80, inventată de un inginer american care vroia să facă un pistol de vopsit pentru spaţii foarte mici şi aşa a inventat aerograful. Apoi a observat că se pot face nişte lucrări foarte realiste. Ideea este că, dacă vopseaua este suflată, poţi să controlezi şi să dai un grad, precum efectele de calculator. Mă duc din aproape în aproape, dându-i o spaţialitate, un volum mult mai puternic formei.
Ce îţi place mai mult să pictezi?
Am plecat de la pictură bisericească, acolo am învăţat cele mai multe tehnici ale picturii. Acum, mă axez pe universuri cum îmi lace mie să spun, universul din doermitor, desene ancestrale. Mai toate lucrările mele sunt suprarealiste şi toate au un mesaj.
Care ar fi principalul mesaj pe care încerci să-l transmiţi prin lucrările tale?
Că toţi oamenii sunt speciali. Toţi ne naştem cu un dar. Nimeni nu este mai special decât altul, doar că trebuie să ne găsim fiecare drumul sau vocaţia respectivă. Încerc să insuflu pace, armonie şi culoare în viaţa oricărui om.
Se poate trăi din această artă?
La început, a fost greu. Acum, da, încet, încet. Am avut momente în care am zis gata, mă apuc de altceva şi au fost perioade şi ani buni în viaţa mea în care chiar am lucrat altceva: barma, pe şantier, am încercat să mă descurc cum am putut. Dar, până la urmă, tot la artă m-am întors pentru că face parte din mine şi acum consider că şi eu fac parte din ea. Adică, nu am cum să mai dispar. Cel puţin, nu în momentul acesta.
Ai urmat şcoli de profil?
Am urmat Arhitectura la Ion Mincu din Bucureşti şi Liceul de Muzică şi Arte Plastice Bălaşa Doamna din Târgovişte, prima secţie de arhitectură promoţia 2003. Iniţial, eu am vrut să mă duc la arte plastice, în cadrul aceluiaşi liceu, dar, mama mea a insistat şi m-a înscris direct pe arhitectură pentru că auzise că se înfiinţase. A zis că este o meserie mult mai bănoasă pentru că, până la urmă, la asta se gândeşte orice părinte, ca al lui copil să reuşească financiar.
S-a confirmat acest lucru în timp?
Da, m-a ajutat foarte mult arhitectura pentru că am început să simt foarte bine spaţiul. Îmi şi place arhitectura. Am amenajat, în Bucureşti, peste 4 locaţii, dintre care două foarte accesate de către public, în oraşul natal, am făcut peste 20 de lucrări, apartamente pe care le-am aranjat, plus mâna de lucru, pentru că asta făceam atunci, dădeam şi ideile, puneam şi rigips, dădeam şi cu lavabilă.
Te implicai până la capăt…
Da, pentru că sunt de părere că ceea ce faci tu este lucru bun făcut şi decât să tragi pe altcineva la răspundere pentru o chestie care ar putea să fie un eşec, mai bine suport eu toate consecinţele.
Este costisitoare această artă?
Da, mai ales în zilele noastre. Totul costă şi, dacă nu ai echipamente, materiale, nu poţi să te dezvolţi. Adică, pot să desenez şi cu degetele şi fac un tablou, două, dar, mie îmi place să schimb foarte mult tehnicile. Am schimbat de la colaj, la pop-art, pictură în ulei, acrilic, tempera, pe apă, până la seriografie, arderea lemnului, cioplirea lui, adică am încercat să cuprind cam toate tehnicile şi toate zonele artei.
Lucrezi singur?
Tot timpul lucrez singur. Am avut două, trei asocieri, cu doi colegi de şcoală, dar, de regulă, lucrez singur. Eventual, îmi voi lua un prieten, doi, care să mă ajute să mut lucruri de colo-colo.
Vrei să-ţi dezvolţi un bussines în domeniu?
Nu neapărat. Vreau să mă dezvolt pe mine, ca om, în primul rând, nu mă interesează bussines-ul. Eu am lucrat foarte mult şi gratis. Adică, îmi place ca o bucăţică din mine, pentru că este energia mea imprimată în lucrare, să ajungă la un om simplu. Ştiu că nu este accesibil şi, dacă mă trezesc să cer câteva zeci sau sute de lei pe o lucrare, omul preferă să-şi ia de mâncare. Nu vreau să fac un bussines din asta. Aş fi mult mai mulţumit dacă aş da un tablou şi mi-ar da cineva un sac de vinete sau de roşii. Eu aş merge pe troc oricând, pentru că mi se pare cel mai ok. Trebuie să ne adaptăm şi zilelor noastre.
