Breaking News

Breaking News

Subvenţii şi facilităţi acordate angajatorilor

Sep 17, 2013

Angajatorii pot beneficia de stimultente financiare în situaţia în care angajează în muncă: absolvenţi, şomeri peste 45 de ani sau şomeri părinţi, unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile legale de pensionare, (din 22.10.2013 vor beneficia de facilitate an­gajatorii care angajează şomeri care în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile legale de pensionare), elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor, ucenici, persoane cu handicap, tineri cu risc de marginalizare socială.

Prevederi noi ce vor intra în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării Legii nr. 250/2013, se referă şi la promovarea participării pe piaţa muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială, ce se realizează de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, respectiv de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, prin: acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, activităţi de informare şi promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială în rândul angajatorilor; subvenţionarea locului de muncă.

Astfel, contractul de solidaritate prevăzut se încheie între agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială şi tânăr pe o durată de până la 3 ani, dar nu mai puţin de un an, în condiţiile în care, la data încheierii contractului de solidariate, tânărul nu a împlinit vârsta de 26 de ani.

Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiţi angajtori de inserţie, beneficiază, lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru somaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea contractului de solidaritate.

Actualitate, Administrație, Flash, Stirea Zilei

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: