Breaking News

EXPLOZIV! Legăturile periculoase ale lui Neculaescu în Primăria TÂRGOVISTE! Vezi în curând pe cine va nenoroci personajul nostru combinator!!

Lansarea lucrării Dimitrie Iuraşcu “ Jurnal Politic ”

Oct 22, 2013

Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu din Târgovişte, a găzduit ieri un eveniment cultural şi istoric în egală măsură.

Este vorba despre lansarea unor volume importante pentru istoria României, dar şi pentru cei interesaţi să afle mai multe informaţii despre una dintre perioadele dificile pentru ţara noastră, dar şi pentru Europa – al doilea Război Mondial.

Editura Muzeului de Istorie Galaţi, a editat lucrarea Jurnal Politic 1939 – 1950, printr-o donaţie făcută de fiul marelui diplomat român Dimitrie Iuraşcu – Nicolae Iuraşcu. Editura respectivă, a lucrat la această carte un an şi jumătate, iar cel care a creat aceste relaţii de colaborare este preşedintele Asociaţiei pentru Studii Baltice şi Nordice, profesorul universitar Silviu Miloiu.

Oaspeţi de onoare ai evenimentului au fost: directorul Muzeului de Istorie din Galaţi – Cristian Căldăraru, consilierul diplomatic – Alexandru Ghişa, urmaşul marelui diplomat român – Nicolae Iuraşcu, împreună cu oficialităţile judeţului Dâmboviţa, Ivan Ivanoff – secretarul judeţului şi Vali Niţu – reprezentant al Primăriei Municipiului Târgovişte.

Lansare a fost organizată în cadrul “ Săptămânii Culturii şi Istoriei Norvegiene”, eveniment ce se desfăşoară pe parcursul acestei săptămâni.

 

Actualitate, Administrație, Stirea Zilei

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:, , , , , , , , , , , ,