Noapte
Zi
9 October 2013
1 min read

Ministrul Apărării a confirmat continuarea programului de proiectare şi fabricare a transportorului TBT 8 x8 la Moreni

Ministrul Apărării naţionale a efectuat o vizită de lucru în Dâmboviţa, pe agendă figurând discuţii cu conducerile tehnice de la Automecanica Moreni, UM Mija, Uzina 4 Dragomireşti dar şi cu sindicatele din cele tri întreprinderi.Un obiectiv aparte a fost stadiul cercetării şi proiectării prototipului blindat pentru trupe 8 x 8 ( TBT 8 X ) Saur II, gândit pentru a intra în dotarea Armatei Române.

După cele trei întreprinderi de producţie specială, Mircea Duşa a vizitat Cercul Militar, O clădire de patrimoniu, reprezentativă pentru municipiul Târgovişte, dar care necesită investiţii substanţiale pentru renovare şi modernizare.

Într-o scurtă declaraţie de presă, ministrul Apărării a spus că această vizită este un răspuns la solicitările preşedintelui Adrian Ţuţuianu şi prefectului Victor Sanda, care l-au şi însoţit pe tot parcursul acţiunii. Duşa s-a interesat de posibilităţile financiare ale întreprinderilor şi ce se aşteaptă din partea MApN, pentru “a găsi soluţii la cerinţele de modernizare şi înzestrare a Armatei Române. Am recomandat să existe un concept unitar, compatibil cu cerinţele UE.”

La solicitarea conducerii de la Automecanica, această societate va primi comenzi pe linie de mentenanţă, pentru transportoarele fabricate la Moreni şi aflate încă în serviciu.N-a lipsit din agendă problema încălzirii pet imp de iarnă a policlinicii şi căminului militar iar în ceea ce priveşte Cercul Militar se doreşte “o formulă comună (cu Consiliul Judeţean n.r.) pentru că această clădire de patrimoniu trebuie repusă în valoare.” Pentru industria dâmboviţeană şi morenari în special, foarte important este anunţul privind continuarea programului de proiectare şi fabricare a transportorului blindat, urmând să fie iniţiate discuţii cu partenerii externi pentru dotările necesare.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Bienala de gravură “ Gabriel Popescu “ la cea de-a VI-a ediţie

Articolul Urmator

Comuna Cojasca se dezvoltă cu fonduri europene

Ultimele Articole

Ceapă pentru voturi la PNL Dâmbovița?! 

În această după-amiază, reprentanți ai Partidului Național Liberal Dâmbovița au împărțit saci cu ceapă locuitorilor comunei Mănești, dar și celor din cartierul târgoviștean Romlux. Imaginile pe care le-am primit pe adresa redacției
Mergisus

Nu ratați