Manifestarea complexă „Talent Feminin” s-a bucurat de o largă participare
Marţi, 15 octombrie, în curtea Primăriei Răzvad au fost amenajate standuri cu exoziţii diverse. De la expoziţia de pictură a artistei Gloria Constantinescu, la expoziţii de produse specifice toamnei ( murături, dulceţuri, prăjituri, medre, gutui ) şi la produse farmaceutice şi de înfrumuseţare. Au fost prezenţi şi angajatori în cadrul unui mini-târg de job-uri. Ovidiu Petre Dumitrescu a expus pentru doamne diverse obiecte realizate din fier forjat, iar poeta Constanţa Popescu a lansat volumul „Capcana cuvintelor”. Elevii şcolilor din Răzvad, Gorgota şi Valea Voievozilor au prezentat interesante programe artistice. Un atelier de face-painting a fost atracţia celor mici, iar acesta a fost darul Teatrului „Junior” şi al „Clubului Victorioşilor” pentru această întâlnire. Totul a fost moderat de Victor Mihalache. Astfel a fost sărbătorită Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural la Răzvad. Consilierul local Ionela Şerban şi Violeta Khalil au fost cele care au trudit pentru bunul mers al activităţii, iar Constantin Năstase, primarul comunei Răzvad, a făcut ca această întâlnire unică în judeţul Dâmboviţa, să fie un real succes încă de la prima ediţie.