Breaking News

Breaking News

Rezultatele economice şi dotările recomandă Direcţia Silvică Dâmboviţa pentru a deveni structură regională

Oct 21, 2013

Interviu cu ing. Costel Preda, directorul executiv al Direcţiei Silvice Dâmboviţa

 

Într-un an destul de dificil, Direcţia Silvică Dâmboviţa şi-a continuat parcursul economic bun, înregistrând depăşiri la toţi indicatorii. Fără să facă din asta un motiv de laudă, directorul executiv Costel Preda spune că a fost o muncă susţinută în toate subunităţile, de la primele lucrări de împădurire, din primăvara trecută şi până în prezent, când activităţile economice au scăzut în intesitate, pe primul plan fiind asigurarea integrităţii fondului forestier.

Pentru început domnule director, vă rog să faceţi un scurt bilanţ al activităţii din primele trei trimestre.

Avem depăşiri la toti indicatorii tehnici, începând cu programul de împăduriri, realizat din primăvară în proporţie de 90 %. Mai avem de realizat 15 hectare pe raza ocoalelor Găeşti şi Răcari şi 20-30 hectare de plantări de completare, activităţi pe care le vom efectua în perioada imediat următoare. Pe lângă punerea în valoare şi exploatarea masei lemnoase, am avut un program pentru fructe de pădure şi producerea de mangal.

Există cerere pentru asemenea produse, având în vedere că, în anii trecuţi, se cam renunţase la aşa ceva?

Când există pricepere şi bunăvoinţă, poate fi obţinut profit din orice activitate. Am finalizat campania la fructele de pădure, atingând un nivel de colectare de 110 tone, din care am livrat la export 85 de tone. Am avut licitaţie pe SEAP şi am obţinut preţuri mai bune comparativ cu anul trecut, cu 100 euro / tonă mai mult la cătină şi cu 65 euro/ tonă în plus la măceşe. Ce a rămas de la sortaj am livrat la Plafar. Avem şi 300 de tone de mangal şi sperăm să obţinem cam 90000 de euro în urma vânzării.

 Aceste rezultate economice bune v-au permis şi realizarea programului de investiţii?

Am avut lucrari la unele drumuri forestiere si am modernizat 8.5 km de drum in zona de munte, cu fonduri europene. Am achizitionat un TAF, trei tractoare forestiere , 25 de motoferăstraie, care ne vor prinde foarte bine, în condiţiile noului Cod Silvic, care impune vânzarea lemnului fasonat, scos la drumuri auto.Avem grijă şi de muncitorii forestieri, de pădurari şi personalul tehnico-ingineresc şi toţi urmează să primească, etapizat, echipamentul specific.

Dacă aţi găsit rezolvarea chestiunilor de ordin economic, vă rog să atingeţi şi subiectul asigurării pazei pădurilor, a integrităţii fondului forestier.

Pe tot parcursul sezonului rece paza pădurilor este principala noastră preocupare. Problemele se repetă în aceleaşi zone binecunoscute: Scheiu- Potocelu, Pătroaia, Bălteni, I.L. Caragiale. Am avut numeroase discuţii cu cei din localităţile enumerate şi le-am propus chiar preţuri mai scăzute. Nu ne rămâne decât să fim vigilenţi, să menţinem buna colaborare cu celelalte instituţii cu rol în prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite.

Sunt unele ministere care au început, altele au finalizat chiar, procesul de înfiinţare a structurilor regionale. În acest context sunt şanse ca viitoarea Direcţie regională să fie la Târgovişte ?

Răspund prin a scoate în evidenţă atuurile Direcţiei Silvice Dâmboviţa. Avem o amplasare convenabilă, la jumătatea drumului dintre Piteşti şi Ploieşti şi suntem pe locul trei ca suprafaţă de pădure. Ca dotare ne situăm însă de departe pe primul loc, cu un sediu spaţios şi funcţional, cu 900 mp amprenta la sol şi 2900 mp suprafaţă utilă. Sunt aspecte importante, care trebuie puse în balanţă la stabilirea viitorului sediu regional.

Actualitate, Interviul Săptămânii, Stirea Zilei

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:, ,