Sprijin pentru crescătorii de ovine şi caprine din zonele defavorizate

La Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură se depun, până pe 15 noiembrie 2013, cererile de plată aferente anului în curs în cadrul “Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate”, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de ovine/caprine persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale, care deţin exploataţii cu cod primit de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor localizate în zonele defavorizate din România.
Solicitanţii trebuie să depună o cerere pe beneficiar pentru toate exploataţiile deţinute (cu cod ANSVSA), la centrul judeţean APIA pe a cărui raza teritorială se află exploataţia înregistrată sau exploataţia cu cel mai mare număr de animale.
Potenţialii beneficiari pot solicita ajutor specific pentru un efectiv cuprins între 50 – 300 capete de femele ovine/caprine, inclusiv, pe beneficiar, care au vârsta de minimum 1 an la data de 31 august a anului de solicitare iar efectivul de animale pentru care se solicită ajutor specific trebuie să fie identificat și înregistrat în Registrul național al exploatațiilor – RNE la data depunerii cererii.
Fermierii mai trebuie să dețină registrul individual al exploatației completat şi actualizat , iar femelele de ovine/caprine pentru care se solicită ajutor specific trebuie să fie menținute, pe o perioadă de reținere de 100 zile de la termenul limită de depunere a cererilor, respectiv la adresa exploatației şi/sau locației, situată în zone defavorizate din România, menționată în cererea de ajutor.
Tot ca obligaţie trebuie respectate şi standardele de ecocondiţionalitate aplicabile terenurilor agricole aparţinând fermei şi activităţilor agricole desfăşurate la nivelul fermei.
Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate mai sus menţionate poate atrage, după caz, reducerea/ excluderea de la plata ajutorului specific, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale.
Plafon maxim alocat ajutorului financiar specific este de 6.711.315 euro, iar cuantumul maxim este de 6,5 euro/cap de animal.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură va efectua un control la faţa locului până la data limită a perioadei de reţinere respectiv 23 februarie 2014 inclusiv, dar poate fi efectuat şi în afara perioadei de reţinere, după caz, în funcţie de neconformitățile rezultate în urma controlului, timp în care beneficiarii au obligaţia de a menţine în exploataţie efectivul de animale pentru care au solicitat ajutorul specific.