Primăria Comunei Răzvad organizează astăzi o serie de manifestări cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii din Mediul Rural. Sunt aşteptaţi să participe autorităţi regionale, locale, oameni de cultură
Răzvadul este cea mai mare comună suburbană Târgoviştei, cu aproape 10,000 de locuitori, localizată strategic pe DN71 Târgovişte-Ploieşti. Este o localitate unică prin tipologia locuitorilor – de la localnici care trăiesc sub pragul sărăciei, până la personalităţi regionale care au construit aici o zonă cosmopolită.
Sub titlul “Talent Feminin” au fost reunite activităţi dintre cele mai diverse: o expoziţie de pictură şi lansarea unei cărţi de poezie – ambele artiste fiind răzvedence – expoziţie de goblenuri şi alte tipuri de lucru de mână, expoziţie cu degustare de prăjituri, dulceţuri, conserve de iarnă şi must – toate preparate şi prezentate de femeile din comună.
Programul va debuta la ora 12. inaugurarea expoziţiilor va fi urmată de un program artistic.