Breaking News

Breaking News

Astăzi, elevii protestează

Noi 13, 2013

Consiliul Național al Elevilor anunță desfășurarea unei greve japoneze în rândul elevilor, astăzi, 13 noiembrie 2013. Elevii vor purta asupra lor banderole albe, în semn de protest pentru subfinațarea sistemului educațional, iar în unele județe vor lua parte chiar la marșuri și acțiuni de protest, alături de studenți, după orele de curs.

Educația reprezintă o investiție, nu un cost, fiind cea mai importantă resursă pentru societate. Criza economică, nivelul scăzut de trai, creșterea ratei șomajului în rândul tinerilor, situația clasei politice la nivelul țării reprezintă doar o parte dintre consecințele neadaptării sistemului educațional la nevoile socio-economice actuale.

Consiliul Național al Elevilor(CNE), structura reprezentativă a elevilor la nivel național, trage un semnal de alarmă în privința subfinanțării învățământului românesc și solicită Guvernului alocarea a 6% din PIB pentru educație.

Principalele revendicări ale elevilor sunt:

Dotarea corespunzătoare a unităților de învățământ

Există numeroase cazuri în care școlile nu au autorizație sanitară de funcționare și nu au beneficiat de fonduri pentru reabilitarea bazei materiale. În mediul rural, există încă școli cu toalete în curte și fară apă potabilă. De asemenea, în unele situații, condițiile termice în cadrul unităților de învățământ sunt asigurate de sobe vechi și degradate.

Decontarea integrală a cheltuielilor de transport pentru elevii navetiști

Consiliul Naţional al Elevilor consideră dezavantajoasă ordonanţa guvernului privind decontarea transportului elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu și solicită acoperirea totală a cheltuielilor de transport conform Art.84, alin.(3) din Legea Educaţiei Naţionale. Suma maximă decontată pentru un abonament lunar emis pentru distanţa de 50 km valorează 120 lei. În multe cazuri, abonamentul elevilor nu va fi decontat integral, ceea ce determină, în continuare, o creştere a ratei abandonului şcolar, în condiţiile în care există familii cu venituri mici care nu pot cofinanţa cheltuielile de transport.

Adaptarea învățământului tehnologic la cerințele agenților economici

Școlile tehnologice nu pregătesc elevii pentru piața muncii și nu sunt promovate ca o alegere viabilă în defavoarea învățământului teoretic. În învăţământul tehnologic, datorită schimbărilor frecvente a modulelor şi a programei şcolare, elevii şi profesorii solicită ca această filieră să se axeze pe o formarea de competenţe vizibilă ulterior pe piaţa muncii.

Creșterea alocațiilor

Valoarea cuantumului alocației pentru elevi nu a mai crescut din anul 2009, chiar dacă au crescut atât cheltuielile legate de prețul biletelor de transport de exemplu, cât și cheltuielile legate de rechizite și materiale de studiu. Deși au existat mai multe propuneri legislative în acest sens în ultimii ani, acestea nu au fost adoptate. În prezent valoarea alocației este de 42 de lei (aproape 10 euro), valoare de 35 de ori mai mică decât în statele Uniunii Europene

Manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a

Învățământul de stat este gratuit, așa spune Constituția dar și Legea Educației Naționale. Conform legii, elevii din învățământul de stat beneficiază de manuale gratuite, însă acest lucru nu se întâmplă. Datorită faptului că elevii nu au manuale gratuite, există o presiune imensă pe părinți pentru a procura manuale și culegeri.

Revizuirea curriculumului școlar și a conținuturilor manualelor școlare

Actuala programă școlară este învechită, ineficientă și neatractivă. Din acest motiv, majoritatea elevilor tratează cu superficialitate procesul educațional deoarece nu corespunde intereselor lor.

Actualitate, Administrație, Stirea Zilei

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: