Entuziasm şi adrenalină la Startul Cursei CORB 24H Challenge Târgovişte

Prin organizarea Cursei de Off-road CORB 24H Challenge Târgovişte, Asociaţia împreună pentru Dâmboviţa-preşedinte domnul Andrei Plumb, şi Club Off-Road Bucureşti-CORB24, au făcut o imensă bucurie iubitorilor sporturilor cu motor şi au bifat o adevărată premieră pentru judeţ. În această dimineaţă, în Campusul Universităţii Valahia din Târgovişte, a fost dat startul oficial, participarea fiind selectă, iar publicul de-a dreptul entuziast. Prezentarea echipelor, între care şi campionii naţionali din acest an- Marin Adreev şi Costin Fântană – a fost făcută de Silviu Bulugioiu secretar al Clubului Off-road București – CORB 44. După parcurgerea traseului care înseamnează 170 de km, echipele vor reveni sâmbătă, în Campusul Universităţii Valahia unde, începând cu ora 17:00, va avea loc proba de trial.
Andrei Plumb, preşedintele Asociaţiei Împreună pentru Dâmboviţa, a adăugat câteva impresii despre acest eveniment: “ Am înteles că sunt în jur de treizeci de participanţi, omologaţi din punct de vedere al ghidului competiţional şi al standardelor pe care trebuie să le îndeplinească. Atmosfera e plăcută, mă bucur foarte mult că nu plouă, am observat că au mulţi spectatori, chiar dacă temperatura este scăzută, iar pentru asta le mulţumesc că au rezistat aşa, cu stoicism. Sunt mulţumit până în momentul de faţă. Apreciez că toate condiţiile impuse pentru realizarea acestui eveniment au fost respectate cu stricteţe şi sper să am posibilitatea să-l felicit la sfârşit pe domnul Bulugioiu pentru implicare şi pentru fairplay şi transparenţă. Obiectivul acesui eveniment este ca participanţi din toate colţurile ţării să vină să ne cunoască judeţul, iar pentru a practica acest sport este nevoie de o situaţie materială pentru că altfel nu poţi să-l realizezi, totodată vreau să-i convingem că suntem deschişi şi putem sa realizăm, împreună aici la Târgovişte, proiecte care sa fie bune atât pt oameni cât şi pentru mediul privat. Mai multe lucruri le vom aborda în această seară prin socializare unde avem o masă câmpenască chiar astăzi la ora 18:00, iar maine trialul la ora 17:00 special pentru public, unde va avea loc decernarea premiilor şi o masă festivă. Domnul Bulugioiu a promis că îşi ia angajamentul ca pentru anul viitor, în 2014, să fie organizată o competiţie de acest gen la nivel internaţional având ca punct de plecare Târgoviste, Dâmboviţa “.