Noapte
Zi
15 November 2013
1 min read

FC Chindia n-a scăpat de grijile financiare

Conferinţa de presă susţinută de preşedintele Adrian Ţuţuianu după întâlnirea reprezentanţilor Consiliului Judeţean, primăriei şi Universităţii Valahia, a fost lămuritoare: FC Chindia nu mai este, din punct de vedere financiar, într-o situaţie disperată dar nici nu stă pe roze. Altfel spus, Chindia stă mult mai bine în clasament, cu puţin înaintea încheierii turului de campionat, decât din punct de vedere financiar.

Avându-l alături pe preşedintele clubului, Mugur Porumbacu, şeful CJ Dâmboviţa a precizat că valoarea la zi a datoriilor este de 976710 lei, din care aproximativ 478700 lei datorii la bugetul general, 60000lei sume în diverse litigii iar restul datorii către furnizori.

S-a convenit că, până la sfârşitul anului, Consiliul Judeţean să mai asigure 62000 lei iar Primăria Târgovişte suma de 200000 lei, deşi necesarul ar fi fost de peste 477000 lei.

Pentru anul viitor este necesară suma de 2,5 milioane lei. Pentru că cele două instituţii, Consiliul Judeţean şi Primăria, vor asigura numai aproximativ două treimi din necesar – câte 800000 lei, diferenţa de 900000 lei va trebui asigurată din sponsorizări sau alte contribuţii.

“Anul viitor- a mai spus preşedintele Adrian Ţuţuianu- Universitatea Valahia asigură cazarea şi masa pentru fotbalişti. Sunt 22 de sportive, zece salariaţi şi nouă colaboratori iar salariile vor rămâne neschimbate. Cbiectivul rămâne promovarea în Liga a II-a.” Preşedintele CJD a încheiat precizând că “lista acţionarilor e deschisă, dar să vină şi cu bani, nu numai cu bune intenţii.”

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Taxa de habitat nu creşte în 2014

Articolul Urmator

TOP 28 continuă

Ultimele Articole

Mergisus