Rovana Plumb, un ministru interesat să rezolve problemele dâmboviţenilor

Astăzi, la Şotânga, a avut loc o întâlnire de lucru a ministrului Mediului – Rovana Plumb, cu primarii din Colegiul 2, la care au fost invitaţi şi edilii din Colegiul Senatorial, primari de municipii şi oraşe. Alături de ministru s-au aflat: preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, senatorul Leonardo Badea, dar şi factori de răspundere din cadrul ministerului, abilitaţi să răspundă problemelor ridicate de primari. Întâlnirea a avut pe de o parte o latură politică, vorbindu-se despre nevoia de mobilizare, în vederea pregătirii campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Pe de altă parte a fost abordată latura economică şi cea administrativă. „Am prezentat, în linii mari componentele bugetare pentru 2014. România este pe primul loc, la nivelul UE, în ceea ce priveşte creşterea economică şi pe locul doi din punct de vedere al producţiei industriale. Va creşte salariul minim, pensia, vor exista burse de 150 de lei pentru studenţi, vor fi subvenţionate cu 10% alocaţiile pentru studenţii care stau în cămine. În ceea ce priveşte investiţiile, s-au ridicat probleme referitor la structura de apă şi canal, completări care se pot face, extinderi. Mai sunt anumite comune care au sub 2000 de locuitori şi au nevoie de finanaţre pentru infrastructura de apă şi canal şi nu ar putea să intre în Master Planul II, pentru că acesta se opreşte la localităţi de peste 2000 de locuitori. Nevoia de a continua şi finaliza lucrările pentru şcoli a fost un alt subiect. În acest sens, de la Ministerul Mediului au plecat spre Ministerul Dezvoltării Regionale către Programul Operaţional Regional 100 de milioane de euro”, a declarat Rovana Plumb.
Primarul comunei Şotânga, felicitat public de ministrul Mediului
„Îl felicit pe primarul comunei Şotânga pentru faptul că astăzi s-a finalizat gospodăria celor afectaţi în urma incendiului din decembrie anul trecut, din timpul campaniei electorale. Mă bucur că li s-a putut asigura o casă, în care să-şi poată continua decent traiul, după tragedia care a avut loc. Vreau să salut şi terminarea investiţiei, în comuna Şotânga, privind parcul care a fost finalizat prin coordonarea directă a primarului comunei Şotânga şi pentru care Administraţia Fondului pentru Mediu şi-a achitat nota de plată, în sensul că s-a finalizat, din punct de vedere financiar, investiţia. Chiar în cursul zilei de ieri a fost plătită suma de 668 mii de lei către primăria Şotânga”.
Rovana Plumb recomandă Companiei de Apă să urgenteze finalizarea Master Planului II
„În ceea ce priveşte fondurile europene, în momentul acesta, judeţul Dâmboviţa, în zona mediului, stă în felul următor – 43 milioane de euro, din 7 mai 2012 şi până acum au intrat în judeţ. 33 – către Compania de Apă, pentru continuarea lucrărilor la infrastructura de apă şi canal. 8,7 – pentru decontaminarea zonei Crângurile şi peste 1,5 pentru finalizarea şi continuarea unor lucrări în zona Parcului Bucegi şi a celor două de la Consiliul Judeţean. În ceea ce priveşte Compania de Apă, recomandarea este să urgenteze realizarea Master Planului II, astfel încât să poată beneficia de suma aferentă asistenţei tehnice pe care Minsiterul Mediului a alocat-o pentru următoarea perioadă de programare 2014-2020. Prin Programul Operaţional Sectorial Mediu au fost luaţi 100 de milionae de euro din actualul cadru financiar, pentru a pregăti asistenţa tehnică aferentă infrastructurii de apă şi canal, la nivel naţional, pentru următorul cadru financiar. 100 de milioane de euro au plecat de la Programul Operaţional Sectorial Mediu către Programul Operaţional Regional, astfel încât să se poată desfăşura în continuare, în vederea finalizării lucrărilor pentru infrastructura şcolilor”.
„Trebuie să găsim o variantă prin care judeţul Dâmboviţa să nu mai fie primul pe ţară în ceea ce priveşte preţul apei”
Presa locală a solicitat ministrului Mediului un punct de vedere referitor la faptul că, la nivelul judeţului Dâmboviţa, preţul apei este cel mai mare din ţară: „Ştim acest lucru şi sunt convinsă că, împreună cu domnul preşedinte Adrian Ţuţuianu vom găsi o variantă prin care judeţul Dâmboviţa să nu mai fie primul pe ţară care plăteşte, la acest nivel, din punct de vedere al cuantumului preţului la servicii de apă.
Preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu, a avut un punct de vedere puţin mai nuanţat: „La momentul acesta, Dâmboviţa este al doilea ca preţ, la nivel naţional, după Constanţa. Explicaţia este legată de investiţiile care se fac, pentru că dacă faci investiţii, o parte din cost se regăseşte şi în preţul apei. Compania de Apă, în anii anteriori, nu a strâns banii necesari cofinanţării proiectelor pe care le are în derulare şi pentru viitor. Există soluţia accesării unui credit care să vină să cofinanţeze aceste lucrări. Cum reducem costul – cel mai important cred că este să fie cât mai mulţi oameni conectaţi la reţelele de apă şi canal. Sunt foarte multe reţele care sunt funcţionale, dar care au un număr foarte mic de abonaţi. Serviciul Public Judeţean de Apă anul acesta închide, pentru prima dată, pe plus. Acolo unde am mărit numărul de gospodării conectate la sistemul centralizat, rezultatele sunt bune şi vom scoate şi un mic profit”.
Master Planul trebuia depus…ieri
Întrebată fiind care era termenul limită pentru depunerea Master Planului, ministrul Mediului a răspuns tranşant: IERI.
„Master Planul II merge pe localităţile cu populaţie echivalentă de peste 2000 de locuitori.
Majoritatea consiliilor judeţene au transmis deja, de la operatorii de apă, master planurile către Minsterul Mediului. Criteriile sunt stabilite pe baza consultanţei care este finanţată prin asistenţa tehnică a programului, la nivelul fiecărui judeţ”, a mai spus ministrul.
Şi la acest capitol, Adrian Ţuţuianu are un alt punct de vedere: „Compania de Apă din Dâmboviţa a depus Master Planul. S-au făcut şi vizite în teren. Sunt anumite corecţii, care trebuie făcute. Trebuie să se grăbească să depună aceste corecţii”.
„Corpul de Control al Ministerului Mediului verifică Compania de Apă”
Semnalând o serie de neregularităţi de la Compania de Apă, presa dâmboviţeană a întrebat ministrul Mediului ce măsuri se vor aplica. Acesta a răspuns: „La nivelul Ministerului Mediului am dispus, şefului Corpului de Control, să facă o verificare la Compania de Apă. Imediat ce raportul va fi finalizat, îl voi face public la nivelul judeţului Dâmboviţa. Nu s-a finalizat raportul. Sunt mai multe elemente care au stat la baza ordonării Corpului de Control să facă verificare la operatorul de apă Dâmboviţa. Se verifică toate acele elemente care trebuie verificate. Noi nu ţinem cont de ce s-a întâmplat înainte sau ce se întâmplă în momentul de faţă. Ţinem cont de faptul că operatorul de apă trebuie să respecte prevederile legale, în aşa fel încât tot ceea ce face să fie în beneficul cetăţenilor”.
Controale severe în zona deşeurilor
„Suntem în plin control a obiectivelor din zona deşeurilor – este un control care se desfăşoară la nivel naţional. Până acum s-au identificat 302 operatori economici. S-au dat sancţiuni de aproape 1 miliard de lei. S-au luat măsuri de suspendare a activităţii acelor operatori care nu respectă reglementările în vigoare.
Sunt şi în momentul de faţă controale. Nu s-au finalizat. Şi astăzi sunt echipe în teritoriu, sunt echipe din Bucureşti. În momentul în care finalizăm, vom face publice rezultatele, la fel cum am făcut şi în etapa intermediară privind deşeurile periculoase”, a menţionat Rovana Plumb.
„Vom acorda o atenţie deosebită zonei investiţionale”
„Vom acorda, în continuare, o atenţie deosebită zonei investiţionale, în ceea ce priveşte protejarea mediului şi vom prelua de la reprezentanţii autorităţilor locale toate problemele legate de infrastructură, de nevoie de a consolida zona reţelelor sociale, prin grădiniţe – nu numai şcoli, în aşa fel încât, la nivelul judeţului, împreună cu dl. preşedinte Adrian Ţuţuianu, să ne atingem obiectivele pe care ni le-am propus”, a precizat Rovana Plumb.
„Descentralizarea conduce la o mai bună protejare a cetăţenilor”
„În ceea ce priveşte descentralizarea, din punct de vedere al Ministerului Mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului va fi desfiinţată, iar agenţiile judeţene se vor transfera în subordinea consiliilor judeţene. Apreciez că această descentralizare conduce către o mai bună protejare a cetăţenilor, către zonele către care aceştia au nevoie. Este un obiectiv politic al USL pe care sunt convinsă că îl vom atinge printr-o activitate mult mai eficientă prin implementarea acestei descentralizări”, declară ministrul Mediului.
Urşii sunt monitorizaţi, pentru a nu exista niciun risc la adresa cetăţeanului
Rovana Plumb a declarat: „Direcţia de Biodiversitate a finalizat, prin Institutul de Cercetări pentru Amenajări Silvice, numărul de urşi existent pe tot teritoriul României. Nu a reieşit că pe zona Bucegi ar fi un număr mai mare de urşi, decât cel existent la nivelul anului trecut, fapt pentru care s-a procedat la adoptarea ordinului respectiv, privind derogarea în ceea ce priveşte numărul de urşi care pot fi recoltaţi. Se monitorizează şi se vor lua măsuri de prevenire, astfel încât să nu mai existe niciun fel de risc la adresa cetăţeanului”.
„Mulţumim cetăţenilor pentru că suntem în preferinţele lor. Ne asumăm responsabilitatea să nu-i dezamăgim ”
Sondajul de opinie făcut de către PSD la nivelul judeţului Dâmboviţa situează această formaţiune politică pe locul întâi în preferinţele electoratului.
„Vreau să mulţumesc tuturor cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa pentru că suntem în preferinţele lor şi ne asumăm responsabilitatea să nu-i dezamăgim. Mă bucur pentru acest lucru – în acelaşi timp realizăm faptul că avem o responsabilitate foarte mare de a duce la îndeplinire tot ceea ce am promis că vom face”, a spus Rovana Plumb.
„ Apreciez modul în care premierul Victor Ponta înţelege să discute proiectele importante cu toate formaţiunile politice”
Rovanan Plumb: „Eu consider că între instituţiile statului şi mass media trebuie să existe o relaţie normală, firească, cum mi-aş dori foarte mult ca şi între partidele politice să existe o relaţie de normalitate. Eu salut şi apreciez de fiecare dată modul în care premierul Vistor Ponta şi co-preşedintele USL înţelege de fiecare dată, de câte ori avem proiecte foarte importante, ca acestea să fie discutate cu toate formaţiunile politice. Cred că acest tip de mesaj şi de comportament trebuie să fie preluat şi la nivelul judeţelor, astfel încât să putem să mergem mai departe, cu dezvoltarea acestei ţări. Este tipul de comportament cu care eu sunt obişnuită să lucrez, pentru că avem nevoie de progres. În general, stările conflictuale nu conduc decât la stagnare, iar interesul tuturor cetăţenilor este acela de a beneficia de un trai decent. Cu preşedintele Consiliului Judeţean, colegii din Parlament, cu prefectul Victor Sanda, facem o echipă care ne-am străduit să aducem bani în judeţ şi să putem să avem o activitate eficientă”.