Se lucrează pe podul spre Găeşti. Decizia a fost luată de către executivul primăriei Târgovişte, cu aprobarea Consiliului Local, dat fiind faptul că, de fiecare dată când se traversa acest pod, existau acele rosturi unde, datorită condensului, apei, diferenţelor mari de temperatură dintre vară şi iarnă se creau goluri între rosturi. „S-a pornit chiar de la baza problemei, acolo unde au fost luate toate tablele care existau iniţial, s-a decopertat, se sudează şi se montează table noi de inox, se termoizolează şi se toarnă asfalt”, a declarat edilul Târgoviştei, având alături întreaga echipă de la conducerea primăriei – cei doi viceprimari şi city managerul.”Este o lucrare care, cu siguranţă va normaliza traficul în această zonă, va îmbunătăţi şi va crea condiţii superioare de trafic. Toţi cei care vor traversa drumul dinspre şi spre Găeşti vor avea un motiv în plus de mulţumire”, a mai adăugat Gabriel Boriga. La anul, se intenţionează includerea podului într-un proiect de refacere, mult mai amplu, în ceea ce priveşte rezistenţa. De asemenea, tot în zonă, de această dată în partea industrială, s-au refăcut aproximativ 1200 ml de trotuare şi borduri. Lucrările au fost realizate cu pavele recuperate din Aleea Trandafirilor, zonă ce este refăcută în baza unui proiect ce beneficiază de finanţare europeană.
Târgovişte – Se fac lucrări de reabilitare a podului spre Găeşti

Ultimele Articole

UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie

Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor

Accident rutier pe DN72! Două persoane au fost rănite
În această după-amiază, polițiștii formațiunii Rutiere Moreni au fost informați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 72. Primele cercetări efectuate au evidențiat că un bărbat, de 40 de ani,

Județul Dâmbovița găzduiește etapa națională a Olimpiadei de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică “Tinerii Dezbat”
Județul Dâmbovița găzduiește în perioada 23-29 aprilie 2025 etapa națională a Olimpiadei Naționale de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică ˵Tinerii Dezbat˝. Olimpiada are drept scop cultivarea unei atitudini critice, bazate pe

*Implicat într-un accident rutier, deși se afla sub influența alcoolului și nu poseda permis de conducere*
La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat, din comuna Uliești, cu privire

Concurs de ciocnit ouă încondeiate, la Morteni!
Și în acest an, în ziua de Paște, locuitorii comunei Morteni sunt invitați la un concurs de ciocnit ouă încondeiate. Cel mai bun, cel care va avea cel mai tare ou, va

IPS PĂRINTE NIFON, ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT – PASTORALA LA ÎNVIEREA DOMNULUI – 2025
† NIFON, DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR CREDINCIOȘILOR DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI HAR ȘI PACE DE LA HRISTOS CEL ÎNVIAT, IAR DE LA NOI,