Gura Foii- încă “un bastion ” pedelist care se năruie
Din organizaţia PDL de la Gura Foii n-a mai rămas decât o umbră a ceea ce a fost odată. Vicele a dat bir cu fugiţii, alegând tot o cărare pe partea dreaptă, adică la PNL şi se aude că nici primarul Marian Iosif n-ar mai vrea “să facă purici” printre democrat-liberali.
Vizavi de toată această babilonie, cu primari care umblă năuci pe la alte partide şi sunt gata să se aciueze pe unde li se întredeschide uşa, purtătorul de cuvânt al PDL Dâmboviţa, Claudiu Dumitrescu, s-a mărginit să declare că toţi aleşii locali, în special primarii trădători sunt permanent monitorizaţi şi că, în caz că se impune, vor fi dispuse împotriva lor măsuri statutare.