Pucioasa a redevenit oficial staţiune balneară
Primarul Dănuţ Bădău a declarat că, în ultima şedinţă de guvern,a fost adoptată hotărârea prin care Pucioasa a recăpătat, oficial, statutul de staţiune balneară. Multora acest demers le apare ca o glumă bună, având în vedere că tot oraşul arată mai mult a şantier decât a staţiune de interes naţional. Uită însă, ori doar mimează amnezia, că sunt în derulare investiţii în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro, că există mari şanse ca, în 2-3 ani, Pucioasa să îşi merite titulatura de staţiune turistică şi balneară de interes naţional nu numai datorită calităţilor terapeutice extraordinare ale izvoarelor care i-au făcut faimă.