Buget suplimentat la Centrul de servicii pentru adulți cu handicap
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița derulează proiectul ce presupune reabilitarea clădirii ce va adăposti Centrul social multifuncțional de resurse și servicii pentru adulți cu handicap Dâmbovița. Pe parcursul derulării lucrărilor, au fost depistate o serie de vicii, motiv pentru care s-a solicitat CJD un sprijin financiar, pentru ca acestea să poată fi finalizate. Solicitarea a primit aviz favorabil de la consilierii județeni, suma ce urmează a fi alocată fiind de 20.000 de lei.