Afirmaţia aparţine preşedintelui interimar al PDL Dâmboviţa, Iulian Vladu, care a apreciat că aleşii locali nu-l vor urma pe Florin Popescu, în cazul în care acesta din urmă va opta pentru Partidul Mişcarea Populară.
Deşi nu a negat că sunt câţiva primari care au rămas într-o oarecare măsură fideli fostului preşedinte al PDL Dâmboviţa, Iulian Vladu a lăsat să se înţeleagă că aceştia nu vor da vrabia din mână pe cioara de pe gard.
Pe acelaşi ton a vorbit şi în legătură cu demisiile consilierilor prezidenţiali Lăzăroiu, Funeriu, Rădulescu şi Berca, care “au mai fost în politică şi n-au reuşit mare lucru”.