Breaking News

EXPLOZIV! Legăturile periculoase ale lui Neculaescu în Primăria TÂRGOVISTE! Vezi în curând pe cine va nenoroci personajul nostru combinator!!

Angajatorii riscă amenzi serioase dacă nu vor respecta măsurile privind protejarea salariaților

Feb 06, 2014

Pentru perioadele în care se înregistrează temperaturi scăzute extreme, O.U.G. nr.99/2000 prevede următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber: distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1 litru/persoana/schimb; acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător; asigurarea echipamentului individual de protecţie. ,,Conform aceleiași Ordonanțe, prin temperaturi scăzute extreme se înţeleg temperaturile exterioare ale aerului care scad sub -20°C. Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme se vor lua următoarele măsuri: asigurarea de către angajator a controlului medical periodic, pentru depistarea contraindicatiilor pentru munca la temperaturi scăzute; asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicații privind munca la temperaturi scăzute extreme,, , a precizat Marius Lixandru, inspector șef al ITM Dâmbovița.

Pentru nerespectarea acestor prevederi legale, angajatorii riscă amenzi cuprinse între 1500 și 2500 lei.În situaţia în care în judeţul nostru se vor înregistra temperaturi sub -20° C, inspectorii de muncă vor monitoriza aplicarea, de către angajatori, a măsurilor prevăzute în actul normativ, dându-se sancţiuni celor care nu vor asigura salariaţilor condiţiile corespunzătoare de muncă .

Actualitate, Local

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: