Breaking News

EXPLOZIV! Legăturile periculoase ale lui Neculaescu în Primăria TÂRGOVISTE! Vezi în curând pe cine va nenoroci personajul nostru combinator!!

După zăpadă şi viscol, târgoviştenii înoată-n noroaie

Feb 12, 2014

Este incredibil disconfortul, am putea spune chiar calvarul, pe care îl au de îndurat locuitorii din zona de sud a municipiului Târgovişte, unde execuţia Planului Integrat de Dezvoltare a început haotic, aproape în bătaie de joc. Lucrările au demarat toamna trecută, cu mare întârziere şi, fără nicio logică, au fost decopertate străzi întregi, acolo unde a fost prevăzută reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare. Executanţii au optat pentru varianta cea mai comodă pentru ei, fără să ia în calcul necazurile pe care le pricinuiesc locuitorilor din zonă Au lucrat grosier, excavând aiurea mii de metri cubi de pământ, parcă pentru a avea apoi ce să umple. Drept urmare, după topirea zăpezii întreaga zonă arată ca după bombardament, noroiul fiind frământat sub roţile autovehiculelor şi de pietonii care nu mai ştiu pe unde s-o apuce.Pentru proprietarii cărora le-au fost demolate garajele, parcarea autoturismelor reprezintă a altă problemă.

Noroiul a pus stăpânire pe sudul oraşului iar imaginile grăiesc de la sine. Culmea, sunt unii care mai au putere să glumeasca, anticipând că asta nu e totul: “După ce se va usca noroiul, va fi şi mai rău, cu praf şi aer irespirabil.”, ne-a spus o doamnă care se chinuia să meargă prin zloata până la glezne.

“Nicio problemă-i-ar fi transmis primarul Boriga- la vară se va putea bălăci în cel mai modern complex de nataţie…”

Actualitate, Local

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: