Breaking News

Breaking News

Uniunea Social Liberală va rămâne unită

Feb 15, 2014

“Uniunea Social Liberală va rămâne unită, cu toate cele patru formaţiuni politice. USL are persoane competente, care sunt deja în Guvernul Romăniei, precum şi cele care au fost nominalizate pentru a face parte din govern.”- este mesajul pe care l-a transmis d-na Rovana Plumb, ministrul Mediului, la Aninoasa, unde a participat la lansarea Clubului Social Democrat Dâmboviţa şi la întrunirea Comitetului Executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD. Cât priveşte absenţa reprezentanţilor PNL, preşedinta Organizaţiei de femei a PSD şi vicepreşedinte al partidului, Rovana Plumb, a precizat că “a fost o acţiune a Partidului Social Democrat. A fost lansarea Clubului Social Democrat, care este o platformă de dezbatere politică, unul dintre instrumentele noastre politice,prin care comunicăm cu cetăţenii şi prin care dorim să primim o serie întreagă de propuneri şi de probleme, pe care să le putem rezolva în măsura în care ne-am angajat. Pe de altă parte, Uniunea Social Democrată a adus lângă PSD cele două formaţiuni politice, UNPR şi PC. Cum era firesc le-am invitat să participe, plus interlocutorii noştri care reprezită sindicatele şi patronatele. Sunt convinsă că şi PNL are idei, sunt convinsă că şi ei îşi vor lansa propriile programe după care, împreună, vom conlucra în aşa fel încât ambele instrumente politice să se îmbine, să poată funcţiona în folosul cetăţenilor.”

Actualitate, Local, Politică

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:,