Noapte
Zi

Felicitari

GIF 1 GIF 2 GIF 3
26 March 2014
1 min read

Slujbă Arhierească la Biserica cu hramul “BUNA VESTIRE” din municipiul Târgoviște

 Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, însoţit de un sobor preoţi şi diaconi, în prezenţa unor autorități locale, precum domnul Conf. univ. dr. Adrian ȚUȚUIANU, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnul comisar-șef Danil Zepiși, Inspector Șef al Inspectoratului Județean de Poliție, însoțit de cadre de conducere ale Poliției, și a numeroşi credincioşi, a săvârşit, marți, 25 martie 2014, Sfânta Liturghie la biserica “Buna Vestire“, din Municipiul Târgovişte, cu ocazia sărbătorii hramului acestui sfânt lăcaş.
În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a evidențiat semnificația duhovnicească a sărbătorii Bunei Vestiri, subliniind rolul deosebit de important al Sfintei Fecioare Maria în istoria mântuirii, ca model de disponibilitate pentru slujire și angajament de misiune creștină, arătând și valoarea deosebită pe care, prin intermediul Maicii Domnului, o are familia și femeia în misiunea pastorală a Bisericii noastre. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre rolul pe care sărbătoarea hramului o are pentru viața de credință parohială, ca moment de solidaritate și oportunitate de manifestare a filantropiei creștine.
Reamintim că biserica, cu hramul “Buna Vestire“, este cea mai nouă dintre locaşurile de cult din vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti, fiind construită în ultimii  ani şi târnosită de către Înaltpreasfinţitul Părinte NIFON, în anul 2009.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Directorul Companiei de Apă dispus să demisioneze dacă va fi găsit vinovat

Articolul Urmator

Înaltpresfințitul Părinte Mitropolit Nifon la ziua Poliției Române

Ultimele Articole

Mergisus