Breaking News

A.P.I.A. eliberează adeverinte pentru facilitarea obţinerii creditelor pentru fermieri

Aug 06, 2014

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură elibereză adeverinţe pentru beneficiarii Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au încheiat Convenţii cu Agenţia.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţie.

Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, Centrul Judeţean APIA unde acesta a depus cererea în Campania SAPS 2014 va elibera o adeverinţă prin care confirmă faptul că Beneficiarul a depus cererea de sprijin pentru Schema de Plată Unică pe Suprafaţă pentru anul 2014 şi că au fost finalizate controalele şi verificările administrative asupra acesteia, până la data emiterii Adeverinţei, conform reglementărilor în vigoare.

Pot beneficia de această adeverinţă fermierii selectaţi la controlul pe teren ,clasic sau teledetecţie, numai după finalizarea acestor controale.

De asemenea, în adeverinţă se vor menţiona suprafaţa determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS şi faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma cuvenită aferentă SAPS, respectiv 120 euro/ha.

Actualitate, Flash, Local

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:,