Breaking News

Ţelul lui Victor Ponta: Noul preşedinte al României să nu fie Traian Băsescu, prin altcineva

Aug 11, 2014

Venit la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, de la Târgovişte, premierul Victor Ponta a fost iscodit, inevitabil, de jurnalişti şi pe parte politică. Cu toţii ştim de candidatura oficială a sa şi  chiar am intuit-o, înainte ca ea să fie declarată. Se simţea nevoia de un nou suflu şi de o schimbare radicală a vieţii cetătenilor români: ,, Voi candida la funcţia de preşedinte al României. Am cerut ajutorul PSD, UNPR, PC şi, evident, în mod democratic, românii vor decide la vot cine va fi noul preşedinte. Preocuparea mea este una singură: noul preşedinte al României să nu fie Traian Băsescu, prin altcineva. Am văzut toate poziţiile Alianţei Creştin-Liberale, ale domnului Johannis, care nu fac altceva decât să repete poziţiile pe care le ştiţi ale domnului Băsescu. Ei vor, practic, să continue regimul lui Traian Băsescu, fără Traian Băsescu, ca persoană preşedinte. Ori candidatura mea este tocmai pentru o schimbare fundamentală a acestui regim şi oamenii vor decide.”a declarat Victor Ponta.

Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:,