S-a semnat acordul de colaborare PSD – Partida Romilor Dâmbovița
Miercuri, 12 noiembrie, a fost semnat protocolul de colaborare politică PSD-Partida Romilor ,,Pro Europa” din Dâmbovița pentru susținerea candidatului Victor Ponta, în turul II al alegerilor prezidențiale. Cele două părți se angajează să-și acorde sprijin și susținere electorală până la capăt. Astfel de protocoale de colaborare se vor semna în 36 de județe.
La eveniment au luat parte Rovana Plumb, ministrul Muncii, președintele Partidei Romilor din România, Nicolae Păun, președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu și președintele Partidei Romilor Dâmbovița, Moise Vasile.
,,Mă bucur că suntem astăzi aici, și mai ales pentru faptul că duminică vom fi împreună pentru a construi România. Vrem ca pe 16 noiembrie să votăm un președinte care ne unește, un președinte care vrea laolaltă cu toți cetățenii, cu toți românii, oriunde se află ei, să construiască, pentru că noi toți știm că o construcție aduce bunăstarea.
Mă bucur că astăzi sunt martoră a semnării acordului de colaborare politică între Partidul Social Democrat, prin prezența președintelui Adrian Țuțuianu, a președintelui Partidei Romilor din România, Nicolae Păun și a președintelui Moise Vasile,cu care am avut o colaborare extraordinară și în campaniile pentru alegerile locale și alegerile parlamentare.
În primul rând, vreau să vă mulțumesc tuturor, pentru că suntem uniți. Vreau să vă spun că vă respect pentru toate principiile și tradițiile cu care dumneavostră veniți ca și valoare adăugată nu numai României, dar și Uniunii Europene.
Sunt convinsă că eforturile noastre unite, în continuare, își vor arăta eficiența și vom avea programe consolidate, în așa fel încât această țară să fie una solidă și să ocupe poziția pe care și-o merită. O țară în care să putem să avem toate categoriile sociale unite, pe care să le respectăm. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat Rovana Plumb, ministrul Muncii.
,,Începând cu data de astăzi, și continuând mâine și poimâine, în 36 de județe au loc reuniuni, unde Partida Romilor va încheia un acord de sprijin pentru turul II, care îl vizează pe Victor Ponta. Datoria noastră, a celor de la Partida Romilor, este să acordăm un sprijin. Orice vot aduce un plus și poate să facă diferența de care este nevoie pentru ca președintele României, respectiv Victor Ponta, să aibă un ascendent moral atunci când se duce la Cotroceni.”. a spus președintele Partidei Romilor ,,Pro Europa”, Nicolae Păun.