Breaking News

Două proiecte CLM pun stop maidanezilor din Târgoviște

Apr 02, 2015
După şedinţa ordinară a Consiliului Local Târgovişte (CLM), în cadrul căreia două proiecte de hotărâre  privind combaterea fenomenului câinilor comunitari au fost aprobate, primarul interimar Cristian Stan, inițiatorul proiectelor de Hotărâri, a considerat că mai sunt necesare anumite completări. Mai exact, să prezinte necesitatea, utilitatea și feed-back-ul pozitiv al adoptării acestora.
 ,,Am avut foarte multe semnale, după momentul aprobării proiectelor. A suscitat un interes foarte mare. La momentul de față, la nivelul Primăriei Târgoviște, avem un serviciu de gestionare al câinilor comunitari subdimensionat, atât din punct de vedere al dotărilor, cât și al resurselor umane, pe care le avem angrenate. În condițiile în care se estimează că pe teritoriul Municipiului Târgoviște există peste trei mii de câini comunitari și numai în 2014 au fost mușcate aproape o mie de persoane, primăria a încercat să facă față cu cinci muncitori, o mașină de transport și un adăpost de o sută de locuri”, a precizat Cristian Stan.
Astfel, schimbarea modalității de gestionare a câinilor fără stăpân era imperios necesară, în condițiile în care aceasta nu era eficientă și fenomenul scăpa de sub control. Eutanasierea nu este o soluție și nici nu trebuie să mai așteptăm ca oamenii să fie mușcați de maidanezi. Astfel, primăria va subvenționa sterilizarea câinilor cu stăpân, după încheierea unor contracte cu medicii veterinari, și va concesiona serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân exclusiv către un ONG, cu atribuții în domeniul protecției animalelelor. În caietul de sarcini, sunt prevăzute o serie de obligații stricte, concrete, pentru concesionarul serviciului. Firma ONG care va ieși câștigătoare va trebui să aibă un adăpost corespunzător standardelor, de cel puțin 300 de locuri. Mai apoi, concesionarul va fi obligat să aibă un cabinet dotat corespunzător, pentru a asigura asistență medicală pentru animale. De asemenea, ar trebui să dețină aparatură, mașini și personal suficient pentru preluarea animalelor de pe străzi și îngrijirea acestora.
“Cu toate ca gestiunea delegată a serviciului nu reprezintă prin ea însăși o garanție a unei performanțe mai bune, am încredere că, prin implicare și determinare din partea tuturor, municipiul Târgoviște va deveni un oraș sigur și civilizat, fără câini pe străzi, fără copii alergați de maidanezi prin cartiere și fără oameni mușcați”, mai spune Cristian Stan.
Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:, , , ,