Breaking News

Breaking News

Cristian Stan: “Complexul Turistic de Natație, cea mai îndrăzneață investiție din Municipiul Târgoviște” (Galerie Foto)

Mar 30, 2016
Astăzi, 30 martie a.c., reprezentanții administrației locale au susținut o conferință de presă pe teren, la Complexul de Turism și Natație, ocazie cu care au anunțat că lucrările sunt aproape de final, astfel încât într-o lună și jumătate maxim va avea loc inaugurarea.
Potrivit primarului interimar, Cristian Stan, aceasta este “cea mai îndrăzneață investiție din municipiul Târgoviște și din județul Dâmbovița”.
“Este un proiect pe care mulți îl credeau îngropat, proiect care a avut numeroase probleme și dificultăți, și o să reamintesc aici numai câteva. În momentul în care am preluat atribuțiile de primar aici nu era proiectat startul suport de asfalt, mai exact era în proiect doar stratul doi, sistemul de prindere pentru termosistem nu exista, zeci de mii de metrii pătrați de alei inexistente, nu exista alimentare cu apă pentru zona ștrandului, nu exista rețea de canalizare pluvială și pentru apa menajeră. Toate aceste au însemnat o revizuire a proiectului în valoare de opt milioane de lei”, a precizat Stan.
Complexul se întinde pe o suprafață de 105 mii de metri pătrați și cuprinde zona bazinului olimpic cu zonă de șezlonguri, vestiare, cabinete, saune și sala de forță, și zona exterioară cu terenuri de fotbal, tenis, volei, ștranduri cu toate utilitățile necesare, grupuri sanitare și vestiare, zonă de agrement cu tobogane, zonă de spectacole, spații verzi, locuri de joacă pentru copii, piste de biciclete și role.
“Dorim să oferim cele mai bune condiții, atât târgoviștenilor, cât și tuturor celor care doresc să utilizeze acest bazin olimpic pentru pregătire în domeniul natației. În acest sens, cel care se va ocupa de conducerea acestui loc va avea în sarcină organizarea de competiții care se află în calendarul Federației Române de Natație”, a mai precizat edilul.
Lucrările se află în fază terminală, muncitorii ocupându-se în mod special de amenajarea spațiilor verzi, de montarea băncilor, retușuri și lucrări în special în spațiile de afară.
Proiectul Complexului Turistic de Natație s-a ridicat la valoarea de 88 de milioane de lei.
Administrație, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:, , ,