Breaking News

Breaking News

TÂRGOVIŞTE: Lucrările de reamenajare şi modernizare a Pieței Mihai Viteazul prind contur

Apr 04, 2017

În această dimineață, marți 4 aprilie a.c., Executivul Primăriei Târgovişte a efectuat o vizită în teren pentru a verifica stadiul lucrărilor de reamenajare şi modernizare a Pieței Mihai Viteazul.
Acest proiect a fost demarat în cursul anul trecut, însă din cauza unor probleme ale fostului constructor, lucrările au fost întârziate.
Potrivit primarului, până pe data de 15 mai această investiție din banii bugetului local, se va finaliza.

„În Piața „Mihai Viteazu” lucrările se desfășoară, spun eu, în ritm normal în cele din urmă… Câțiva indicatori economici cu privire la Piața „Mihai Viteazu”: avem o suprafață de 8080 de metri pătrați, în afara suprafeței de granit care înseamnă undeva la 5300 de metri pătrați, este granit de trei tipuri, avem 29 de bănci (15 de granit, 14 de lemn), 13 stâlpi de iluminat public,13 bolarzi care vor reglementa accesul în Piața „Mihai Viteazu”, vor fi de asemenea pergole, jardiniere, rastele pentru biciclete. Pe scurt, această piață se va schimba radical. În funcție de condițiile meteo eu sper ca până undeva la cel târziu 15 mai să avem piața finalizată la nivel de recepție. Am avut ceva probleme anul trecut cu privire la această piață, am notificat rezilierea contractului, am schimbat asociatul, iar în momentul de față lucrează direct asociatul din București, cel care aproviziona cu materiale până acum și eu cred că o face bine, în sfârșit avem în momentul de față activitate la Piața „Mihai Viteazu”. Am avut indicatori undeva la 2.450.000 lei, s-a închis în urma licitației la 1,6 milioane lei”, a precizat edilul Cristian Stan.

Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete:, , , , , ,