Breaking News

Breaking News

Unitate de 1 Decembrie în Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița

Dec 01, 2017

Astăzi, 1 decembrie a.c., la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, a avut loc evenimentul de semnare a Înțelegerii de Cooperare între Județul Dâmbovița și Raionul Căușeni din Republica Moldova. Cu alte cuvinte, într-o zi plină de însemnătate, Ziua Națională a Ronâniei, județul Dâmboviță s-a înfrățit cu Raionul Căușeni, un act de unire.

 ”Cu smerenie trebuie să ne înclinăm astăzi și în faţa lui Mihai Viteazul – întregitorul României de la 1600, în faţa lui Alexandru Ioan Cuza – cel care a reuşit Unirea Principatelor la 1859, în faţa neînfricaților ostași care au câştigat independenţa, la 1877, pentru noi toți sau a celor peste 250.000 de soldaţi români morţi în Primul Război Mondial, în faţa celor care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial sau în faţa celor care, în 1989, au oferit suprema jertfă a Revoluţiei. Le suntem pe deplin îndatoraţi astăzi, pentru că au înţeles,  şi-au asumat şi au creat acestei naţii un destin de care să fim mândri. Le suntem îndatoraţi pentru că, datorită lor există România de astăzi!”, a precizat Alexandru Oprea, președintele CJD.

Aceeași idee, cea a unirii, a fost supusă atenției și de către președintele raionului Căușeni, Nicolae Gorban, care a mulțumit autorităților județene pentru deschiderea arătată ideii de unitate a românilor de pretutindeni.

Importanța actului de înfrățire a fost adusă în discuție și de către senatorul Adrian Țuțuianu, care s-a bucurat pentru continuarea dezvoltării relațiilor dintre județul Dâmbovița și Republica Moldova, proces inițiat în urmă cu câțiva ani.

Pentru a consolida relațiile de prietenie încheiate între județul Dâmbovița și raionul Căușeni, parafarea înțelegerii de cooperare dintre cele două părți a fost urmată de încheierea unor relații de colaborare și la nivel educațional, între Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Direcția de Învățământ a raionului Căușeni.

WhatsApp Image 2017-12-01 at 12.47.01

Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare