Breaking News

Breaking News

TÂRGOVIȘTE: Patru stații de încărcare a autovehiculelor electrice vor fi construite la nivelul municipiului

Ian 11, 2018

Miercuri, 10 ianuarie a.c. executivul primăriei Târgoviște a semnat contractul de finanțare pentru proiectul de construire a patru stații de încărcare a autovehiculelor electrice.

Este vorba de o finanțare nerambursabilă în valoare de 630.000 lei, bani europeni, suma fiind acordată în cadrul “Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in”.

Astfel, cele patru statii de reîncarcare pentru vehicule electrice vor fi amplasate în urmatoarele locatii: strada Ialomiței (în vecinătatea Complexului Turistic de Natație), strada Justiției (lângă stadion), parcarea de langa Piața Barației, parcarea de lângă BRD (vis-a-vis de Biblioteca Județeană).

“Municipiul Târgoviște este singura unitate administrativ teritorială din Romania care a obținut finanțarea în cadrul acestui program.

Astfel, din totalul de 11 stații aprobate la nivel național  în cadrul programului amintit, patru vor fi amplasate în Târgoviște.”, precizează primarul Cristian Stan.

Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: