Breaking News

Breaking News

DÂMBOVIȚA: Gripa face victime
O persoană a decedat

Feb 07, 2018

În ultima perioadă, la nivelul județului Dâmbovița,  s-a înregistrat un număr total de 895 de viroze respiratorii, Dintre acestea , 774 au fost cazuri de IACRS, cu 16 internări şi 121 au fost pneumonii, cu 6 cazuri internate.

De asemenea, au fost confirmate de către Laboratorul Institutului Cantacuzino şi 5 cazuri

de gripă, din care  4 cazuri cu virus gripal tip B, toate la persoane adulte şi un caz cu virus gripal tip A/H1n1 pdm 09, la un copil în vârstă de 3 ani, iar o persoană diagnosticată cu gripa pdm 09 a decedat.

Direcția de Sănătate Publică reamintește populaţiei faptul  că gripa este o boală acută infecţioasă foarte contagioasă, care se transmite pe cale aeriană (direct prin tuse sau strănut şi indirect prin obiecte proaspăt contaminate) şi care se manifestă prin simptome respiratorii şi fenomene toxice generale, putând evolua uneori spre forme grave.

De aceea se recomandă tuturor persoanelor să respecte regulile de igienă personală şi colectivă şi să se adreseze medicului de familie la primele semne de boală (febra 39-40 grade Celcius, frisoane, cefalee, dureri musculare, astenie fizică, congestionarea faringelui, răguşeală până la afonie, tuse frecventă uscată obositoare, inapetenţă, greţuri, vărsături).

Actualitate, Flash

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: